''Este timpul să acţionăm: fiecare acţiune contează'', a declarat secretarul executiv al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD), Ibrahim Thiaw, în cadrul unei conferinţe la Madrid, cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Secetei.
''Ştim cu toţii: un număr tot mai mare de ţări şi oameni sunt afectaţi de secetă'', a continuat el, amintind că ''se aşteaptă că jumătate din populaţia lumii să se confrunte cu o lipsă gravă de apă în următorii opt ani''.
În acest context, este esenţială ''punerea în aplicare a unor sisteme eficiente de avertizare timpurie şi mobilizare a unor finanţări durabile pentru a ameliora rezilienţa'' populaţiilor în faţa deşertificării şi a evita ''dezastre umane'', a insistat responsabilul ONU.
''Nu există niciun loc pe pământ unde să te ascunzi... Nicio ţară, săracă sau bogată, nu este în siguranţă'', a conchis el.
Statele Unite, Spania, Italia şi Franţa, se confruntă de câteva zile cu un val de căldură extremă
Aceste afirmaţii survin în timp ce mai multe ţări, între care Statele Unite, dar şi Spania, Italia şi Franţa, se confruntă de câteva zile cu un val de căldură extremă şi neobişnuită în această perioadă a anului, cu temperaturi care depăşesc 40 de grade, o consecinţă directă a încălzirii globale. .
''Ne confruntăm cu temperaturi care nu mai sunt anecdotice'', a insistat, în cadrul conferinţei, premierul spaniol Pedro Sanchez, amintind că în ultimele zile s-au înregistrat vârfuri de ''43 de grade'' în unele oraşe din Spania.
''Ne confruntăm cu un proces care este imposibil de negat, în faţa unei dovezi ştiinţifice (...) Încălzirea globală duce la multiplicarea evenimentelor climatice extreme, precum valul de căldură pe care îl trăim în prezent'', a insistat el.
Ţările mediteraneene, între care Spania, se numără printre zonele lumii cele mai afectate de lipsa apei şi de consecinţele schimbărilor climatice.
Potrivit guvernului spaniol, 74% din ţară se confruntă cu riscul deşertificării. O situaţie care presupune, în opinia premierului Sanchez, o muncă importantă de ''planificare''.
Această conferinţă organizată la Madrid survine la aproape o lună după COP15 împotriva deşertificării, care a reunit 7.000 de persoane la Abidjan, Coasta de Fildeş, şi care s-a angajat să restaureze un miliard de hectare de teren degradat până în 2030 pentru a răspunde la ''urgenţa climatică''
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News