Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, previziuni sumbre: România ar putea ajunge la 17.000 de cazuri de COVID-19 pe zi

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Andrei Baciu
Andrei Baciu

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a precizat că unul dintre scenariile de la Ministerul Sănătăţii arată că am putea ajunge la 17.000 de cazuri de COVID-19 pe zi. El a vorbit şi despre măsurile luate de autorităţi în contextul valului patru al pandemiei, campania de vaccinare, cât şi despre imunizarea cu doza trei. 

„Sunt autorităţile luate prin surprindere de valul patru? Valul patru are o acceleraţie mult mai puternică. Creşterea numărului de cazuri se petrece mult mai rapid. E cauzat de contagiozitatea acestei tulpini, Delta. Creşterea este mult, mult mai accelerată. Cel mai probabil, SARS-CoV-2 va exista alături de noi pentru o lungă perioadă. Toată diferenţa este între infectare şi îmbolnăvire. Nu este nicio problemă dacă te infectezi şi ai imunitate. Cel mai probabil vor existat şi alte valuri ale pandemiei. Acest însă va fi unul destul de puternic, destul de intens. Sunt prognoze care merg până la 17.000 de cazuri pe zi. Este unul dintre scenarii.  Luna septembrie are poate cel mai mare impact din punct de vedere epidemiologic. Se întâlnesc grupuri de persoane care vin din diverse medii, după concendii, la şcoală. În luna septembrie vorbim de temperaturi care încep să scadă şi activitatea se mută la interior. Sunt variabile care au un impact. Important este cum trecem peste acest val patru. Sigur că lucrurile puteau fi făcute mai bine. Nu a ştiut nimeni care este cea mai potrivită abordare. Cel mai important lucru care a cauzat dezvoltării ulterioare a pandemiei este că nu avem o cultură a lucrului împreună. Atunci când toată societatea a acţionat împreună, amintiţi-vă luna mai 2019, rezultatele s-au văzut”, a declarat Andrei Baciu, vineri la Digi 24.  El a mai vorbit despre suplimentarea paturilor la ATI în plin val patru al pandemiei şi a precizat că în spitalele publice sunt cam 70% dintre medici vaccinaţi, iar numai 60% dintre persoanele care intră în contact cu pacientul sunt vaccinate. 

 

Vor fi spitale cu circuite COVID şi non-COVID

 

„Ce nu s-a făcut de am ajuns din nou să avem presiune pe ATI? Au fost, pe lângă problemele cunoscute deja, felul în care a trebuit adaptat sistemul de sănătate a creat probleme în accesarea serviciilor medicale de persoanele cu boli cronice. Principala schimbare de paradigmă este că în acest val patru nu vom mai avea spitale covid şi non-covid, astfel încât toţi pacienţii cu boli cronice vor putea avea acces. Vor fi spitale cu circuite covid şi non-covid.  De la instalarea actualului ministru interimar, Cseke Attila, au fost instalate peste 400 de paturi şi avem acum 1.212 de paturi la ATI. Avem însă nevoie de resurse umane. Suntem în lucru, ajungem la cele 1.600 de paturi pe care le-a solicitat premierul. În spitalele publice sunt undeva la 70% dintre medici care sunt vaccinaţi. Doar 60% dintre persoanele care intră în contact cu pacientul sunt vaccinate”, a explicat Baciu.  Secretarul de stat în MS nu consideră că medicii răspândesc neîncrederea în vaccinarea împotriva COVID-19 şi crede într-o maşinărie de fake news care are un impact foarte mare în societate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel