"Secretarul general cere comunităţii internaţionale, inclusiv membrilor Consiliului de Securitate, să examineze de urgenţă cererea guvernului haitian de desfăşurare fără întârziere a unei forţe armate internaţionale specializate, pentru a face faţă crizei umanitare", a transmis printr-un comunicat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Guterres.
Scumpirea carburanţilor a dus la violențe și jafuri
Conform aceleiaşi surse, Guterres a trimis duminică o scrisoare către Consiliul de Securitate, prezentând opţiuni pentru susţinerea mai puternică a securităţii în Haiti, aşa cum ceruse Consiliul în rezoluţia 2645/2022.
Violenţele, jafurile şi manifestaţiile de protest s-au înmulţit în Haiti după ce Henry a anunţat în 11 septembrie scumpirea carburanţilor. De la jumătatea lunii trecute, terminalul petrolier de la Varreux, cel mai mare din ţară, este blocat de bande înarmate.
Cel mai înalt reprezentant al ONU "este în continuare extrem de preocupat de situaţia din Haiti, care se confruntă cu o explozie de cazuri de holeră, într-un context de deteriorare dramatică a securităţii, care a paralizat ţara", arată documentul.
ONU a avertizat joi contra pericolului de epidemie de holeră în Haiti
ONU a avertizat joi contra pericolului de epidemie de holeră în Haiti, ţară deja grav afectată de insecuritate, al cărei premier, Ariel Henry, a cerut ajutor. Pe lângă valul de violenţe, haitienii sunt afectaţi de penuria de carburant şi apă potabilă, care împiedică funcţionarea spitalelor.
Holera a fost adusă în Haiti de "căştile albastre" din forţa ONU în 2010, iar epidemia declanşată a continuat până în 2019, provocând pierderea a 10.000 de vieţi omeneşti. Duminică, autorităţile haitiene au informat că au apărut cazuri noi şi s-au înregistrat deja şapte decese.
După detectarea bacilului holerei, care se transmite prin apă, au fost confirmate 11 îmbolnăviri şi 111 de cazuri suspecte, deocamdată doar în capitala Port-au-Prince, a anunţat joia trecută într-o videoconferinţă coordonatoarea acţiunilor umanitare ale ONU în Haiti, Ulrika Richardson.
"Cifrele ar putea fi mult mai mari", a adăugat ea, precizând că sunt în curs analize în străinătate pentru a stabili dacă tulpina bacteriană este aceeaşi din 2010, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News