Șeful NATO: Europa se află în cea mai periculoasă situaţie după cel de-al Doilea Război Mondial

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Europa se află în cel mai periculos moment al său după cel de-al Doilea Război Mondial în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a apreciat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de EFE.

'Nu trebuie să ne speriem şi nici să exagerăm, dar trebuie să înţelegem clar că ne aflăm în cea mai periculoasă situaţie în care a fost Europa după cel de-al Doilea Război Mondial', a afirmat Stoltenberg în deschiderea taberei de vară a tinerilor laburişti de pe insula Utoya (Norvegia).

Stoltenberg, fost prim-ministru norvegian, consideră că o victorie a Rusiei în Ucraina ar duce la o instabilitate şi mai mare în planul securităţii mondiale, calificând intervenţia militară a Moscovei drept un atac asupra ordinii mondiale actuale.

'Putin crede în mintea sa confuză că el poate decide ceea ce ar trebui să facă Ucraina. El nu are dreptul să decidă ceea ce trebuie să facă fostele republici sovietice', a afirmat secretarul general NATO, avertizând Moscova că dacă ar intenţiona să facă unei ţări membre a Alianţei ceea ce a făcut Ucrainei, toate ţările NATO vor sări în ajutorul acesteia din urmă.

Tabăra de vară a tinerilor laburişti norvegieni se desfăşoară în insula Utoya, care la 11 iulie 2011 a fost scena unui măcel comis de atacatorul de extrema-dreaptă norvegian Anders Behring Breivik, atac în care şi-au pierdut viaţa 69 de persoane. Înainte de atacul din Utoya, Breivik a detonat o bombă în perimetrul sediului guvernului din Oslo, ucigând opt persoane, aminteşte agenţia de presă citată. 

Anchetă: Cum racolează Rusia moldoveni pentru armată

 

Locuitorii din Moldova, chiar şi cei de pe malul drept al Nistrului, sunt activ racolaţi în armata rusă dislocată în regiunea transnistreană fără acordul oficial al Chişinăului, arată o investigaţie RISE Moldova, citată de IPN.

"Mesajele se transmit prin anunţuri plasate în stradă, pe stâlpi, sau expediate pe canalele private de Telegram", precizează articolul.

Jurnalistul RISE, autorul investigaţiei, Vladimir Thorik, a sunat la câteva numere de telefon indicate în anunţuri, prezentându-se drept şomer, originar din Bălţi. Subiectul discuţiei a vizat posibilitatea de a fi expediat pe frontul din Ucraina, dar şi mărimea plăţilor pentru serviciul militar în armata rusă.

Numele recrutorilor ruși, la vedere

 

"Poţi dovedi într-o oră cine şi cum racolează locuitorii din Moldova în armata rusă. Am găsit informaţii despre recrutorii militari ruşi, inclusiv numele de familie, dovezile apartenenţei lor la armată, prin numerele de telefon găsite de noi în anunţuri. Pentru a stabili cui îi aparţin numerele de telefon au fost utilizate câteva aplicaţii gratuite, s-a căutat prin reţelele de socializare şi câteva baze de date transnistrene şi ruse", a precizat pentru IPN autorul investigaţiei.

Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a prezentat poziţia instituţiei la acest subiect într-un comentariu remis redacţiei RISE. "Grupul operaţional de trupe ruse (GOTR) este dislocat în regiunea transnistreană fără acordul autorităţilor moldoveneşti, încălcând astfel principiul dreptului internaţional", se arată în răspunsul oficial. "Racolarea ilegală a localnicilor în structuri militare dislocate în regiunea transnistreană subminează suveranitatea, integritatea teritorială şi contrazice statutului de neutralitate al Republicii Moldova", se mai menţionează în mesaj.

Autorul investigaţiei, Vladimir Thorik, aminteşte că "regimul separatist, care a transformat regiunea într-o rezervaţie a fărădelegii, se bazează inclusiv pe baionetele ruseşti, fapt confirmat în repetate rânduri de către Curtea de la Strasbourg în hotărârile sale care condamnă încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

"În deciziile CEDO se menţionează că, în condiţiile sprijinului militar, economic şi politic al Rusiei, regiunea transnistreană ar putea continua să existe şi să submineze eforturile Chişinăul şi structurilor internaţionale de soluţionare a conflictului şi de promovare a democraţiei şi statului de drept în regiune", a spus pentru IPN jurnalistul de la RISE, citat de Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel