Semifinale Chefi la Cuțite 29 noiembrie 2022. Concurenții au gătit alături de familii. Când aflăm notele

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Marți, 29 noiembrie 2022, începe semifinala Chefi la Cuțite. Azi au loc primele două probe care vor decide semifinaliștii. 

În această seară la Chefi la Cuțite a început semifinala. Cei mai buni bucătari ai sezonului 10 Chefi la cuțite, concurenți care totodată au făcut cel mai bine față tensiunii din platou și provocărilor de a găti contracronometru în fața camerelor de filmat vor trece prin cele mai tensionate probe din drumul către finală. Mai sunt doar câteva trepte de urcat până la cel mai râvnit trofeu Chefi la cuțite și premiul de 30.000 de euro.

Așadar, diseară presiunea atinge cote maxime – urmează o ediție în care telespectatorii vor putea urmări primele două probe dintr-o semifinală cu trei provocări grele. Toți concurenții vor să-și dea măsura talentului și a dorinței lor de a câștiga, cu atât mai mult cu cât se confruntă cu niște probe în care priceperea se va împleti cu cele mai puternice emoții și multe lacrimi.

Semifinale Chefi la cuțite 29 noiembrie 2022. "Gustul Copilăriei", prima probă 

Proba ”Gustul copilăriei”, în care concurenții vor avea de recreat în farfurie un preparat care să le amintească de atmosfera de acasă și de bunătățile puse pe masă în familie, dar și despre proba în care vor găti alături de o persoană dragă. Cine vor fi partenerii de gătit ai concurenților, cum vor decurge impresionantele întâlniri din platou cu cei apropiați, dar și cum se vor desfășura probele de foc ale semifinalei sezonului aniversar Chefi la cuțite telespectatorii vor descoperi în ediția show-ului culinar difuzată de Antena 1 în această seară, de la 20:30.

La prima probă din semifinala sezonului 10 Chefi la cuțite, de pe 29 noiembrie 2022, Gina Pistol le-a dat o veste care i-a uimit pe concurenți: un singur preparat, dar 5 farfurii în doar 60 de minute.

„Astăzi e vorba despre gustul copilăriei. Este o probă în care aveți nevoie de această emoție pe care voi ați primit-o acum. Să vă amintiți de această emoție și să vă țineți de ea. Sunteți pregătiți? Un singur preparat, dar 5 farfurii. La dispoziție pentru această probă aveți 60 de minute.”, a mărturisit Gina Pistol.

2. -imagine fara descriere- (chefi-la-cutite-29-noiembrie-2022.JPG)

 

Dezvăluirile emoționante ale concurenților din semifinală

 

Dorul de casă și de familie a început să se intensifice, mai ales în semifinală, unde emoțiile sunt cu atât mai mari. Concurenții au povestit cu emoții despre experiența pe care o trăiesc în aceste clipe tensionate, dar foarte frumoase.

„Nu am idee absolut deloc ce o să fie astăzi. Am avut o mulțime de gânduri. Soția este fanul meu numărul 1. Deci ea m-a înscris și îmi pare atât de rău că nu e lângă mine. Noroc cu tehnologia din ziua de astăzi că altfel nu știu ce făceam. Mi-e foarte dor de ei, iar soția mea e mândră de mine. Eu nu mă așteptam să ajung până aici.”, a dezvăluit Gabriel Drăgușanu.

„Astăzi o să fim pentru ultima oară cu chefii alături de noi. E o stare care te copleșește. Până acum m-am ținut tare, nu mai plâng. (...) Pe mine chiar mă sperie, am niște trăiri...îmi e frică de semifinala asta. De partea emotivă a lucrurilor, o să fie o nebunie”, a spus Raluca Todea cu lacrimi în ochi.

 

Prima probă s-a terminat cu bine

 

Concurenții și-au pus tot sufletul în preparatele din prima probă, cu atât mai mult, dat fiind că tema a fost gustul copilăriei. Aceștia au reușit să-i impresioneze atât pe jurați, cât și pe invitații surpriză: familiile lor, care au degustat de asemenea din deliatesele preparate de ei.

Iată ce au avut de zis chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu și chef Cătălin Scărlătescu când au gustat din farfuriile semifinaliștilor.

„Deși nu jurizăm această probă, vom gusta și noi mâncarea făcută de concurenții noștri”, a mărturisit chef Sorin Bontea.

Paco a fost concurentul căruia chefii i-au recunoscut rapid farfuria, deoarece concurentul a gătit în stilul său caracteristic, iar gustul a fost cu adevărat impresionant.

Cei trei jurați și-au dat cu părerea despre fiecare preparat în parte. Printre rețelele pe care au ales să le realizeze concurenții se numără, ostropelul de pui, mâncarea de cartofi, ciorbă, musaca de cartofi, salam de biscuiți.

La sfârșitul probei, mare le-a fost surpriza concurenților când familiile au dat buzna peste ei în platou.

Notele obținute de concurenți le vom afla miercuri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel