După noua formă a proiectului adoptat de Senat, dacă prejudiciul este mai mic de 100.000 de euro şi este achitat integral, se poate aplica pedeapsa cu amendă sau se aplică o acţiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar.
„În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda.
Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o acţiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar", arată proiectul amendat şi adoptat luni de Senat, la reexaminare.
Iniţial, în forma propusă, textul prevedea ca "în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală", prevede proiectul.
Legea a fost reexaminată de Senat în urma unei decizii a Curţii Constituţionale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News