Senatorul PSD Șerban Nicolae vrea pedepse aspre cu închisoare pentru românii care fură la vot

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Senatorul social-democrat Şerban Nicolae propune pedepse mai mari - între 3 şi 10 ani de închisoare - pentru cei care votează de mai multe ori sau se folosesc de acte de identitate false, informează Agerpres.

În acest sens, el a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect care prevede mărirea cuantumului pedepselor, de la şase luni - trei ani, la 3 - 10 ani pentru aceste fapte.

În opinia sa, materializarea acestui proiect ar avea ca efect sporirea gradului de corectitudine a proceselor de votare.

„Prezenta modificare legislativă urmăreşte să înăsprească pedepsele cu privire la fraudarea votului, care se impun ca urmare a contestării unor deficienţe în practica anterioară a procesului electoral, tocmai în apărarea drepturilor electorale ale cetăţenilor. Acest fapt ar duce cu certitudine la o protecţie mult mai bună a valorilor sociale vizate şi, în final, la sporirea gradului de corectitudine a proceselor de vot, la oglindirea mai fidelă a voinţei corpului alegătorilor în componenţa organelor de conducere a statului şi, cel mai important, la asigurarea unui climat propice dezvoltării democratice a societăţii, coroborat cu întărirea statului de drept", explică iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului, potrivit Agerpres.

 

Închisoare de la 3 la 10 ani

 

Conform proiectului de act normativ, „fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; utilizând un act de identitate fals; de două sau mai multe ori la acelaşi scrutin - se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

În cazul persoanelor care folosesc buletine de vot falsificate, iniţiativa legislativă a lui Şerban Nicolae prevede:

„Fapta persoanei care votează: prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător; utilizând buletine de vot falsificate - se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

În prezent, legea prevede, pentru ambele fapte, „închisoare de la şase luni la trei ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Senatul este prima Cameră sesizată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel