Senatul a suspendat şedinţa. Care este motivul

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Senatul a decis suspendarea şedinţei de miercuri, pentu a stabili într-o întâlnire a Comitetului liderilor dacă va fi aleasă noua componenţă a Biroului permanent, după ce marţi a fost ales Teodor Meleşcanu la şefia forului legislativ.

Solicitarea a fost făcută în plen de liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu care a invocat, la fel ca marţi, că potrivit Regulamentului, după ce este ales preşedintele Senatului, este stabilită şi noua componenţă a Biroului permanent.

„Configuraţia grupurilor s-a schimbat şi ponderea grup s-a schimbat. Dumneavoastră, ieri, colegii din PSD, aţi făcut un gest execrabil, şi aţi făcut alegerea unui membru din grupul ALDE, în condiţiile în care grupul ALDE a avut propria propunere, încălcând Regulamentul Decizia la nivelul ALDE e de a nu îngădui niciunui membru al grupului parlamentar,d acă nu are susţinerea grupului şi partidului, să ocupe vreo funcţie publică, cum e şi normal şi cum se ăntâmplă şi la dumneavoastră, în partid şi în oricare alt partid, respectând regulile democratice", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, în plen.

„Prin urmare, vă cer ca în acest moment, să modificăm ordinea de zi, să introducem ca punct suplimentar aleherea membrilor Biroului permanent, să întrerupem şedinţa, liderii grupurilor parlamentare să meargă să negocieze configuraţia, şii să organizăm o şedinţă de Birou permanent în care să le prezentă, ca apoi să fie înaintate plenului Senatului", a mai spus Tăriceanu.

La rândul ei, senatorul PNL Alina Gorghiu i-a reamintit senatorului PSD Robert Cazanciuc, care prezidează şedinţa de plen, că a fost de acord într-o reuniune a Biroului permanent cu alegerea noii componenţe, după ce va fi aleasă şefia Senatului.

„Aveţi o obsesie cu minutele, domnule Cazanciuc. Rugămintea mea e următoare să luaţi stenograma din Biroul permanent şi să vedeţi că a existat o propunere şi aţi fost de acord ca după alegerea preşedintelui Senatului să discutăm componenţa noului Birou permanente. Hai să luăm stenograma, să ne împrospătăm memoria să să vedem că aşa a fost", a explicat Alina Gorghiu.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a intervenit şi i-a rugat pe colegi să voteze mai întâi programul de lucru şi apoi să facă modificări în ordinea de zi a plenului.

„Colegial vă rog să revenim la ordinea firească a lucrurilor. Întâi aprobăm programul de lucru şi după aceea să intrăm în ordinea de lucru. Respectuos, vă rog, haideţi să votăm programul de lucru, să vedem orele şi cu punctele pe care le discutăm, le introducem, dar să adoptăm programul de lucru", a spus Şerban Nicolae.

Prin urmare, Robert Cazanciuc a propus aprobarea programului de lucru al plenului Senatului.

„Vă supun aprobării programul de lucru 10.30 – 13.00. Pentru că şi grupul PNL şi grupul ALDE au ridicat aceeaşi chestiune, propun o pauză de 5 minute pentru discuţii cu liderii de grup", a spus Cazanciuc.

După o pauză de cinci minute, timp în care liderii de grupuri s-au consultat privitor la subiect, Cazanciuc a propus întreruperea plenului, în contextul în care aceştia nu au ajuns la un acord.

„Pentru că această chestiune drept e destul de complicată pentru colegi, pentru a fi rezolvată în cinci minute, vă propun suspendarea plenului şi o întâlnire a comitetului liderilor", a explicat Robert Cazanciuc.

Teodor Meleşcanu, propus de PSD, a fost ales, în plenul de marţi, preşedinte al Senatului, obţinând de abia în al doilea tur numărul necesar de voturi.

Liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat ulterior că intenţionează să sesizeze CCR pe acest subiect, deoarece alegerea lui Meleşcanu a fost făcută cu încălcarea Regulamentului Senatului care spune că un grup politic nu poate propune pentru funcţie doi senatori din acelaşi partid, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel