În data de 16 octombrie 2011, în Timișul de Sus, Șerban Huidu a fost implicat într-un accident rutier. El a intrat cu mașina pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism, în urmă căruia doi oameni au murit pe loc, al treilea la spital. În anul 2013, Curtea de Apel Brașov l-a condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare și fără drept de conducere timp de șase ani.
„După accident am aflat de la milioane de oameni cum era la mine în mașină, ce s-a întâmplat la mine în mașină. Dar am aflat cu lux de amănunte, mi-au spus tot. Nimeni nu își dorește un accident. Nu este o faptă pe care să o urmărești, să o faci cu bună știință, decât dacă ai oarece probleme. E greu să creadă cineva că ai plecat cu gândul să faci un accident când aveai copii în mașină, soția. S-a întâmplat! A fost foarte rău, foarte urât. Foarte rău pentru familia mea în general, pentru mine, iar dezumanizarea cu care am fost târât în tot felul de ipoteze a fost un punct negru pentru ei, nu neapărat pentru mine.
S-a întâmplat un accident de circulație, un accident de circulație groaznic. Cel mai important este cum scrie prima dintre condamnări, suntem într-o situație paradoxală în care un grad mic de culpă a avut consecințe dezastruoase. Dar e un grad mic de culpă. La tribunal eu nu am pledat nevinovat. Eu am pledat vinovat de culpă. Pentru că n-am știut să adaptez mașina, astfel încât să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Dar, repet, lucrurile au luat-o razna după”, a spus Șerban Huidu, la Kanal D.
Șerban Huidu: „Mi-am luat permis de conducere în august 2022”
Șerban Huidu a fost întrebat dacă și-a mai dorit să conducă după accidentul rutier în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
„Nu m-am grăbit să-mi iau permis de conducere deși aveam dreptul să conduc, dar după accident nu am condus deloc până când s-a dat decizia finală eu nu am condus. După ce a încetat perioada de grație, care era de șase ani, deci în 2019, toate ziarele au scris că mi-am luat carnet. Nu mi-am luat carnet. Mi-am luat în august 2022. Am învățat și am dat sala. Sunt 11 ani de când am mers ultima oară la volan, așa că e complicat chiar și pentru mine, care am făcut un milion de kilometri cred. Dar într-în final am stat și m-am gândit că nu-mi strică să am un carnet de conducere în buzunar, în caz de nevoie, că trebuie să merg undeva, că e în pericol cineva. Am șoferi, are cine să mă conducă. Nu sunt neapărat disperat după a merge cu mașina”, a spus Huidu, la Kanal D.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News