Sesizare penală în cazul pacientei arse la Spitalul Floreasca. Ungureanu: "Mâine o voi depune"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Deputatul USR Emanuel Ungureanu anunţă că va depune luni, la Parchetul General, "o sesizare penală" în cazul pacientei arse pe masa de operaţie la Spitalul Clinic Floreasca.

"Mâine, la ora 10,00, voi depune la Parchetul General o sesizare penală pentru a elucida procurorii condiţiile în care a fost incendiată pe masa de operaţie o pacientă care se zbate acum între viaţă şi moarte! Între timp, cu toate că protocolul operator ştampilat şi semnat de plagiatorul Beuran îl contrazic, acesta neagă vehement că ar fi participat la operaţia pacientei", precizează Ungureanu, duminică, într-o postare pe Facebook.

O echipă condusă de Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a verificat, duminică dimineaţă, starea de sănătate şi calitatea îngrijirilor medicale acordate pacientei de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a studiat unele documente ale Foii de Observaţie Clinice Generale. Moldovan a afirmat că pacienta este bine îngrijită, dar starea este gravă şi pronosticul ei este rezervat. El a spus că electrobisturiul utilizat la operaţia de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în urma căreia o pacientă a suferit arsuri, avea interdicţia de a fi folosit în combinaţie cu biocidul folosit pentru sterilizarea tegumentelor acesteia.

Sâmbătă seara, conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (SCUB) a anunţat că a demarat o anchetă administrativă încă din ziua producerii evenimentului în urma căruia o pacientă a suferit arsuri în timp ce se afla pe masa de operaţie.

 

Ungureanu: "Beuran neagă că ar fi participat la operaţia pacientei"

 

CSUB a precizat că, în cursul dimineţii de duminică, 22 decembrie, pacienta în cauză, care prezenta o patologie foarte complexă şi gravă, a fost supusă unei reintervenţii chirurgicale de urgenţă, intervenţie necesară pentru supravieţuirea sa şi stabilizarea funcţiilor vitale.

"Intervenţia chirurgicală a fost una complexă, iar în cursul acesteia s-a produs evenimentul nefericit în urma căruia au rezultat arsuri tegumentare. Incidentul a fost rapid gestionat de echipa medicală, intervenţia chirurgicală fiind finalizată. În cursul aceleiaşi zile, incidentul a fost adus la cunoştinţa conducerii spitalului, care s-a deplasat în unitate şi a demarat o cercetare administrativă pentru a identifica circumstanţele producerii accidentului. În acest sens au fost solicitate şi primite declaraţii ale personalului implicat în incident şi au fost păstrate materialele care au legătură cu incidentul. Dacă în urma acestei cercetări administrative vor fi evidenţiate fapte/aspecte cu alte conotaţii, vor fi sesizate organele în drept", se preciza în comunicatul CSUB.

Totodată, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a declanşat verificări cu privire la aspectele semnalate în mass-media referitoare la cazul unei paciente incendiate pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca.

Sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că a trimis corpul de control al ministerului la Spitalul Floreasca din Capitală, în legătură cu cazul pacientei care a fost arsă pe masa de operaţie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel