Un tânăr român de 32 de ani, tatăl a doi copii, venit recent de la muncă din Marea Britanie, și-a găsit sfârșitul în șanțul din fața porții. Bărbatul venise în România ca să își însoțească cei doi copii în prima zi de şcoală. Nu a mai apucat, sfârșind înjunghiat în gât pe strada unde locuia într-un sat din Vaslui.
Andrei s-a mai târât câţiva metri, pe stradă, încercând să ajungă la familia sa, însă a pierdut prea mult sânge şi a murit în faţa porţii, povestesc martorii pentru publicația vremeanouă.ro. Polițiștii sosiți la față locului au stabilit că victima este Andrei B., tatăl a doi copii minori. Potrivit celor declarate de apropiații săi, el a lucrat la școală și în ultima perioadă își câștiga traiul în Marea Britanie. „A venit acasă să-și dea copii la școală și uitați-va că zace mort într-un șanț. Ce păcat! Era un om atât de liniștit, săracul. Cu gâtul tăiat a încercat cu ultimile forțe să ajungă acasă la soție și copii, dar n-a mai apucat”, a spus un var al celui decedat, citat de vremeanouă.ro.
Potrivit surselor, agresorii erau dintr-un sat vecin, veniți în Bârzești la hramul bisericii. Oamenii legii au format un cerc de suspecți, iar în câteva ore l-au și identificat pe presupusul autor. Potrivit IPJ Vaslui, acesta a fost audiat, „în funcție de rezultatul audierilor și a probelor care se vor administra, se va dispune reținerea acestuia, pentru a fi trimis în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News