Simona Halep, eliminată de Danielle Collins. Sportiva a părăsit turneul de la Roma în turul doi

Alexandra Curtache |
Data publicării:

 Simona Halep (21 WTA) a fost eliminată miercuri seara de la turneul de tenis de la Roma, după ce a fost învinsă de americanca Danielle Collins (9 WTA), cap de serie numărul 7, în turul secund al competiției. Halep a fost aproape de a se accidenta grav.

Danielle Collins a avut nevoie de 2 ore și 3 minute pentru a se impune în două seturi, cu 7-6 (1), 6-3. Ea va juca în optimile de finală cu compatrioata sa Amanda Anisimova (32 WTA), transmite Mediafax.

Halep a început mai greu meciul, fiind nevoită să revină de la 0-2, în condițiile în care nu i-a intrat aproape deloc primul serviciu, iar pe al doilea americanca a returnat puternic de fiecare dată, punând-o în dificultate pe Halep, care a alergat foarte mult dintr-o parte în alta a terenului.

După ce a reușit să egaleze, Halep a mai făcut un schimb de break-uri cu Collins, la jumătatea setului. La 5-5, ea a câștigat din nou pe serviciul adversarei, la capătul celui mai lung game al meciului, cu 16 mingi jucate, și a avut șansa de a servi pentru set.

Collins a replicat cu un break la zero ca mai apoi să se impună în tiebreak cu 7-1, după un set ce a durat o oră și 21 de minute.

 

Simona Halep, aproape de o accidentare gravă

 

Un set în care Simona Halep a fot foarte aproape de o accidentare gravă. În timpul game-ului 8 e a alunecat, iar glezna ei s-a răsucit periculos de mult. Din fericire pentru ea, a putut continua jocul, fără să apeleze la asistența medicală.

Setul secund a continuat cu o Collins foarte agresivă, care a trimis-o pe Halep dintr-un colț în celălalt al terenului, românca făcând eforturi mari pentru a returna, fiind mai tot timpul în defensivă.

La 0-4 părea că Halep nu mai are nici o șansă, cu toate că a luptat pentru fiecare minge. A revenit totuși de la 1-5, câștigând două game-uri consecutive, dar a cedat apoi din nou pe propriul serviciu, americanca închizând setul și meciul cu 6-3.

Pentru prezența în turul doi al turneului din capitala italiană Halep va fi recompensată cu 13.176 de euro şi cu 60 de puncte WTA.

Tot miercuri, în același turneu de la Roma, Gabriela Ruse a fost învinsă în turul doi de lidera mondială Iga Swiatek cu un categoric 6-3, 6-0.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel