Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, miercuri, după ce a trecut în runda a doua de chinezoaica Shuai Zhang cu 6-4, 6-2.
Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 15, a avut nevoie de o oră şi 11 minute pentru a obţine victoria.
Într-un meci cu destule greşeli de ambele părţi, Halep a început foarte bine şi a condus cu 3-0, dar apoi Zhang s-a apropiat la 3-2. După ce Halep şi-a făcut serviciul (4-2), chinezoaica a reuşit egalarea (4-4), însă Simona a gestionat bine finalul primului act şi s-a impus cu 6-4, având însă nevoie de patru mingi de set pentru a tranşa disputa.
În setul secund, Halep a început cu break, apoi l-a confirmat (2-0), iar după ce Zhang a luat un prim ghem s-a desprins la 5-1, câştigând cu 6-2.
Simona Halep, care în setul inaugural a pus primul serviciu în teren doar în proporţie de 43,8%, a încheiat cu 4 aşi, dar a făcut şi 3 duble greşeli, în timp ce Zhang a avut 6. Chinezoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 14-11, dar şi mult mai multe erori neforţate, 38-21.
Simona Halep vs Shuai Zhang
Halep are acum 4-2 în meciurile directe cu Zhang (33 ani, 45 WTA), pe care a învins-o inclusiv anul acesta, în primul tur la Madrid, cu 6-2, 6-3. Primele victorii au venit în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1, şi în 2019, în sferturi la Wimbledon, cu 7-6 (4), 6-1. Zhang a obţinut ambele victorii în 2016, în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, şi în optimi la Beijing, cu 6-0, 6-3.
Românca şi-a asigurat un cec de 30.660 de dolari şi 105 puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre estoniana Anett Kontaveit, a doua favorită, şi elveţianca Jil Teichmann.
Zhang va mai juca miercuri contra unei românce, la dublu, în optimi. Chinezoaica şi australianca Storm Sanders, favoritele numărul patru, vor întâlni cuplul româno-german Monica Niculescu/Vivian Heisen.
Halep a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). De asemenea, are şi o finală jucată în Canada, în 2015, chiar la Toronto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News