Simona Halep - Kirsten Flipkens, rezultat final la Wimbledon 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Simona Halep și noile dezvăluiri în cazul acuzațiilor de dopaj - ITIA face un anunț crucial
Simona Halep și noile dezvăluiri în cazul acuzațiilor de dopaj - ITIA face un anunț crucial

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, joi, după ce a învins-o pe belgianca Kirsten Flipkens cu 7-5, 6-4, la capătul unui meci solicitant.

Halep (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, a obţinut victoria într-o oră şi 23 de minute, după ce a fost nevoită să revină de la un pasiv de trei ghemuri în fiecare set.

Halep a început cu break, dar nu a reuşit să se adapteze la jocul ''veteranei'' belgiene, care s-a desprins la 5-2. A urmat o revenire formidabilă a campioanei din 2019, care s-a impus cu 7-5, după cinci ghemuri consecutive.

Flipkens (36 ani, 190 WTA) a avut un început foarte bun şi în setul secund, în care a condus cu 3-0 şi 4-1, dar a urmat o nouă revenire şi o serie de cinci ghemuri la rând (6-4).

Pentru Flipkens a fost ultimul meci de simplu din carieră, iar la final a urmat o îmbrăţişare îndelungă cu Simona, aplauze în picioare din partea spectatorilor în acest moment emoţionant.

Halep a câştigat toate cele şase meciuri directe cu Flipkens, precedentul la US Open în 2016, cu 6-0, 6-2, în primul tur. Una dintre victorii s-a înregistrat pe iarbă, în 2013, în finala de la 's-Hertogenbosch, cu 6-4, 6-2.

Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a bifat astfel a noua sa victorie consecutivă în Grand Slam-ul londonez.

Halep a reuşit un as şi a comis 4 duble greşeli, iar Flipkens a încheiat cu 2 duble greşeli. Belgianca a avut mai multe mingi câştigătoare (24-20), dar şi mai multe erori neforţate (21-17).

Simona Halep - Magdalena Frech, în turul trei la Wimbledon



Simona Halep şi-a asigurat un cec de 120.000 de lire sterline, iar în turul al treilea o va înfrunta pe poloneza Magdalena Frech, care a trecut cu 6-4, 6-4 de slovaca Anna Karolina Schmiedlova.

Halep a câştigat ambele partide directe cu Frech (24 ani, 92 WTA), în 2020, în sferturi la Praga, cu 6-2, 6-0, şi anul acesta, în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3.

Tot joi, în primul tur la dublu, perechea româno-ucraineană Irina Begu/Anhelina Kalinina a fost învinsă de cuplul Alicja Rosolska (Polonia)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă), cu 6-4, 6-4. Favoritele numărul 11 s-au impus după o oră şi 20 de minute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel