Simona Halep a declarat la TVR că nu este o “dictatoare” în relaţia cu echipa sa. Ea a făcut și alte dezvăluiri despre proiectele de viitor, în cadrul emisiunii Garantat 100%
Simona Halep, locul 4 WTA, a declarat la TVR că are filingul că Darren Cahill o să fie alături de ea în viitorul apropiat, însă nu știe în ce condiții o va face. Dacă va mai fi antrenată de australian, Simona Halep spune că ar mai putea câștiga un Grand Slam.
"Nu ştiu dacă revine Darren. A rămas să vorbim după US Open. Eu îmi doresc foarte mult să revină cu noi în echipă pentru că ne completează foarte bine. Dacă ar veni aş putea fi capabilă să mai câştig Grand Slam-uri. Feeling-ul meu este că da, va reveni. Am încredere că o să vină. Ţin legătura cu Darren Cahill prin telefon. Îi cer sfatul, îmi dă sfaturi. Am vorbit înainte de fiecare meci la Wimbledon. Am vorbit şi cu domnul Dobre şi împreună am făcut o analiză foarte bună”, a spus Halep.
Tenismena a vrut să lămurească și relațiile cu echipa sa, mai ales că au fost voci care au acuzat-o fie că nu-i dă importanța cuvenită antrenorului, fie că are reacții nepotrivite în timpul meciurilor.
"Nu sunt dictatoare, sunt naturală şi spun ceea ce simt în momentul respectiv. În anumite momente am nevoie de o energie extra de la ei. Treaba este limpede între noi, am convenit ca în momentul în care am nevoie să le spun", a mai spus Simona la TVR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
Simona Halep