Simona Halep s-a retras de la Miami Open din cauza unei accidentări

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Simona Halep - Ons Jabeur
Simona Halep - Ons Jabeur

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul mondial, a fost nevoită să se retragă de la turneul Miami Open din cauza unei accidentări la umărul drept, a anunţat sâmbătă site-ul WTA.

În urma forfait-ului reprezentantei ţării noastre, adversara sa din turul al treilea al competiţiei din Florida, letona Anastasija Sevastova. s-a calificat în optimile de finală.

"Îmi pare foarte rău că a trebuit să mă retrag atât din proba de simplu, cât şi din cea de dublu de la Miami Open, însă accidentarea nu îmi permite să joc aşa cum ar fi dorit. Sunt supărată că nu pot continua. Am vrut să vin aici şi să dau totul, să joc multe meciuri, însă din păcate nu am reuşit. Sper anul viitor mă voi întoarce aici sănătoasă şi într-o formă bună", a scris Simona Halep pe contul său de Twitter.

Românca a ţinut, totodată, să le "mulţumească responsabililor Miami Open şi celor ai WTA pentru toate eforturile depuse în organizarea acestui eveniment minunat şi pentru că ne-a făcut să ne simţim în siguranţă".

La actuala ediţie a turneului de la Miami, Simona Halep a obţinut victoria sa cu numărul 400 pe un tablou principal WTA, după ce s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-0 în partida cu Caroline Garcia (Franţa), joi, în turul al doilea al acestei competiţii, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel