Simona Halep rămâne suspendată în urma unui test pozitiv efectuat în timpul US Open 2022. În ciuda numeroaselor amânări ale procesului de dopaj de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, Simona se apropie tot mai mult de momentul care poate decide viitorul său în tenis. Nadia Comăneci a transmis că Simona Halep va fi audiată de către Sports Resolutions.
Simona Halep trăiește o perioadă dificilă
Simona Halep trăiește o perioadă dificilă începând cu luna octombrie a anului trecut, când a primit vestea șocantă că a fost testată pozitiv la US Open 2022. De atunci, ea a încercat să își dovedească nevinovăția, dar Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a amânat de mai multe ori procesul său de dopaj.
Mai mult decât atât, agenția a adăugat un nou cap de acuzare pe numele Simonei Halep, sugerând că există iregularități în pașaportul biologic al sportivei.
Nadia Comăneci: Simona își va prezenta argumentele în fața organizației independente Sports Resolutions
Potrivit informațiilor oferite de GSP, Simona își va putea prezenta în cele din urmă argumentele în fața organizației independente Sports Resolutions, specializată în soluționarea litigiilor sportive. Marți, Nadia Comăneci a anunțat că Simona Halep va merge la Londra pentru această audiere importantă.
„Din ce știu, va merge la Londra, la această înfățișare. Mă bucur că poate să vorbească despre ceea ce este important pentru ea. Să sperăm că acest lucru se va închide ca să își vadă și ea de viață și de carieră. Nu comentez ce este normal, Simona e un om extraordinar, sunt sigură că va ieși bine la sfârșit.”, a transmis aceasta, potrivit sport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News