Prima decizie a Consiliului Politic Naţional a fost de excludere a patru din cei cinci parlamentari care au lipsit ieri (n.r. - luni) la moţiunea de cenzură. Este vorba de domnul deputat Dan Ciocan, domnul Cătălin Rădulescu, domnul Adrian Todor şi doamna Roxana Paţurcă. Aceştia patru au fost excluşi, au fost confirmate deciziile de excludere din partid făcute de organizaţiile judeţene”, a declarat liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, la sediul central al PSD.
Deputatul Dan Ciocan a fost deja exclus din partid, într-o ședință a PSD Caracal. Simonis a anunțat că este încă în cercetare cazul lui Carmen Dan, care a anunțat că se află în autoizolare, după ce mama sa a fost confirmată cu COVID.
„În privinţa doamnei Carmen Dan s-a luat decizia să se facă o evaluare mai amplă a situaţiei dânsei, pentru că pare că există o situaţie medicală complicată şi probabil că în zilele următoare se va lua decizia şi în privinţa ei. Dacă acele documente se confirmă e posibil să nu se întâmple excluderea, în cazul în care aceste documente nu vor confirma versiunea doamnei Carmen Dan va fi şi dânsa exclusă din partid", a precizat acesta.
El a adăugat că Adrian Todor are o decizie de izolare de la DSP pe alt nume.
„Domnul Todor are o decizie a DSP pe numele de Tudor Adrian, nu Todor Adrian. Din punctul meu de vedere, ca jurist, nu avea nicio obligaţie juridică să respecte o decizie care nu îi era adresată dânsului. Ori că au greşit cei de la DSP, ori că s-a făcut această greşeală intenţionat, nu ştiu care este motivul. Colegii mei din Consiliul Politic Naţional au luat decizia de excludere a domnului Todor", a afirmat Simonis.
Acesta a mai spus că deputatului Cătălin Rădulescu „îi place să se erijeze într-un bărbat politic“, dar că „s-a speriat prea tare de o bronşită“
„Domnului Rădulescu îi place să se erijeze într-un bărbat politic. S-a speriat prea tare, din punctul meu de vedere, de o bronşită şi de aici până la a trăi pericolul de deces, pe care îl tot clamează pe televizoare, e o distanţă totuşi mare. Haideţi că nu suntem copii mici, unii dintre noi, deşi tineri, suntem totuşi maturi din punct de vedere politic şi înţelegem atunci când se întâmplă o astfel de fentă", a mai spus Alfred Simonis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News