Sirieni, ascunşi sub bagajele dintr-un microbuz, depistaţi la PTF Calafat

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sirieni, ascunşi sub bagajele dintr-un microbuz, depistaţi la PTF Calafat
Sirieni, ascunşi sub bagajele dintr-un microbuz, depistaţi la PTF Calafat

Doi cetăţeni sirieni, ascunşi sub bagajele dintr-un microbuz condus de un cetăţean turc, au fost depistaţi de poliţiştii la Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, încercând să treacă fraudulos frontiera de stat, pentru a ajunge în Germania.

Potrivit IGPF, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean turc, în vârstă de 63 de ani, care conducea un microbuz. În urma controlului fizic preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că în spatele scaunului şoferului, sub bagaje, se aflau ascunse două persoane de sex masculin.

„În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că cei doi bărbaţi depistaţi sunt sirieni, în vârstă de 25, respectiv 42 de ani. Aceştia au declarat poliţiştilor faptul că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Bulgariei şi intenţionau să ajungă în Germania. Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi bărbaţi, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun", informează IGPF. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel