Situația în Siria a degenerat. Rebelii au intrat în palatul prezidențial și au furat bunurile lui Assad, inclusiv fotografii personale 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Sunt imagini greu de privit în Damasc, acolo unde rebelii au preluat controlul și distrug totul. 

Situația în Siria a escaladat dramatic, iar rebelii sirieni au preluat controlul asupra capitalei Damasc, anunțând în această dimineață, într-o declarație transmisă pe televiziunea publică, că regimul lui Bashar al-Assad a fost răsturnat după 24 de ani de conducere autoritară. Conform acestora, toți deținuții politici au fost eliberați.

Imagini care au circulat pe internet arată mai mulți insurgenți filmându-se în timp ce pătrund în palatul prezidențial din Damasc, acolo unde locuia Bashar al-Assad, și răsfoiesc albume foto personale ale fostului președinte. Pe canale de Telegram au apărut și imagini cu susținători ai regimului, care sunt spânzurați de macarale de către rebeli.

În urma căderii regimului, Assad a fugit din capitală, îndreptându-se către o destinație necunoscută, conform unor surse din cadrul armatei citate de Reuters. Aceștia afirmă că rebelii au pătruns în Damasc fără a întâmpina o rezistență semnificativă din partea forțelor armate.

Rebelii au declarat că au eliberat capitala și au răsturnat "tiranul" Assad, afirmând că au eliberat toți deținuții "închiși pe nedrept" și solicitând protejarea bunurilor statului sirian "liber". Zeci de oameni au ieșit pe străzile din Damasc pentru a celebra căderea regimului, iar în Piața Omeiazilor au fost auzite focuri de armă și strigăte de "Allahu Akbar" din partea mulțimii.

Toți speră că va începe o nouă poveste pentru Siria

 

"Am așteptat această zi mult timp", a declarat Amer Batha, un locuitor al capitalei siriene. "Nu-mi vine să cred că trăiesc acest moment. Începe o nouă poveste pentru Siria", a adăugat acesta.

Pe rețelele sociale, rebelii au anunțat și fuga președintelui, proclamând Damascul "oraș liber". Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului, a precizat că Assad a părăsit Siria pe aeroportul internațional înainte ca forțele de securitate să părăsească locațiile lor.

În contextul acestui colaps al regimului Assad, Casa Albă a declarat că președintele american, Joe Biden, urmărește cu atenție evoluțiile din Siria. Într-o înregistrare video, premierul sirian Mohamed al-Jalali a anunțat că este pregătit să coopereze cu orice nouă conducere aleasă de popor și a spus că se va afla în biroul său pentru orice procedură de "cedare" a puterii în seara zilei de duminică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel