Slobozia intră în carantină de mâine

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Comitetul pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița a propus, miercuri, în ședință, carantinarea orașului Slobozia, începând de joi, de la ora 12.00, pentru o perioadă de 14 zile.

Ca urmare a creșterii accelerate a răspândirii virusului SARS-COV2 pe teritoriul municipiului Slobozia, miercuri seara CJSU Ialomița a propus carantinarea zonală a municipiului Slobozia începând de joi, ora 12, pentru o perioadă de 14 zile.

„Propunerea CJSU se comunică Departamentului pentru Situații de Urgență, urmând ca după decizia DSU, aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial. Astăzi (miercuri – n.r.) situația epidemiologică ne arăta un indice de infectări de 7,46/1000 de locuitori, ceea ce arată o răspândire a virusului deosebit de periculoasă pentru populație”, arată Prefectura Ialomița.

Propunerea CJSU prevede, printre măsurile de interes general, interzicerea intrărilor și ieșirilor din localitate pe alte căi decât drumurile naționale și județene, interzicerea circulației și staționării în spații publice a persoanelor. Este permisă deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință și locul desfășurării activității profesionale și înapoi și deplasarea pentru asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază, inclusiv pentru asigurarea necesităților de bunuri în interes profesional. De asemenea, este permisă deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată.

În timpul caratinării sunt permise deplasările scurte în zona din jurul locuinței legate de activitatea fizică individuală, cât și pentru nevoile animalelor de companie, este permisă deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat ori pentru activitățile agricole. Este permisă deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei locuințe din afara localității, pentru eliberarea de documente sau a celor necesare pentru obținerea unor drepturi, precum și participarea la programe sau proceduri de tratament. Este permisă deplasarea pentru motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor sau a membrilor familiei, îngrijirea unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice. Este permisă deplasarea pentru realizarea serviciilor de îngrijire personală.

Este necesară completarea unei declarații pe propeia răspundere din care să reiasă motivul deplasării atât pentru interiorul localității, cât și pentru ieșirea din localitate. Pentru deplasarea în interes profesional, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propia răspundere.

Pentru deplasarea în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate o declarație pe propia răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere va trebui să conțină numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/locul activității profesionale, motivul deplasării, data și semnătura.

Se va interzice circulația și formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleași familii”, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel