'Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat, și ulterior nu l-am mai putut contacta.„, a spus Irina Tănase pentru Gândul.ro.
În presa mondenă s-a scris că presupusul amant ar fi fost un băiat pe nume Paul. Acesta le-ar fi trimis flori atât Irinei Tănase cât și mamei acesteia.
„Nici Paul nu a fost iubitul meu, ci un bun prieten. Liviu mă cunoaște, știe că nu sunt persoana care să fie radicală și să mă rup de oameni. Păstrez cu ei o relație decentă. Așa cum am păstrat și cu Paul și nu numai cu el. Pe Paul l-am întâlnit ultima oară la începutul anului. De 8 martie, el îmi mai trimitea flori, îi trimitea și mamei mele pentru că o cunoaște. Poate de aici au apărut aceste conexiuni. Nu este amantul meu, nu a fost nici iubitul meu! Nu am amant și o susțin cu tărie!" a mai spus Irina Tănase conform sursei citate.
Reamintim că în presa mondenă au apărut o serie de SMS-uri neconfirmate oficial în care Irina Tănase ar fi vorbit cu un anumit Paul despre cum să obțină bani de la Liviu Dragnea și despre presupuse întâlniri secrete între "iubăreți".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News