Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, sunt următorii în clasament, 21% dintre respondenţi având foarte multă şi multă încredere în aceştia, în timp ce premierul Nicolae Ciucă a întrunit încrederea a 19%.
Sondajul mai relevă că profesia sau ocupaţia care beneficiază de cea mai puţină încredere în rândul românilor este cea de politician, doar 6% dintre cei întrebaţi afirmând că au foarte mare încredere, urmată de cea de poliţist cu 41% încredere şi de jurnalist - 44%. La polul opus, de cea mai mare încredere se bucură profesiile de: pompier - 91%, specialist IT - 77% şi inginer - 69%.
Totodată, 76% dintre românii întrebaţi consideră că este greşită direcţia în care merg lucrurile în România, 22% spun că este o direcţie bună, iar 2% nu ştiu sau nu răspund.
De asemenea, 57% dintre intervievaţi spun că anul 2022 a fost mai prost ca anul trecut, pentru 23% a fost mai bun, iar pentru 20% anul acesta a fost la fel ca anul trecut.
Sondajul de opinie naţional a fost realizat de IRES, în perioada 07 - 12 decembrie 2022, pe un eşantion de 1.615 respondenţi, cu vârsta peste 18 ani, cu o marjă eroare ą 2,5%.
45% dintre români spun că, în general, se descurcă financiar; 18% au tot ce le trebuie
Potrivit aceluiași sondaj IRES, 45% dintre românii intervievaţi spun că, în general, se descurcă din punct de vedere financiar, iar 18% susţin că au tot ce le trebuie.
Cercetarea sociologică arată că 19% dintre intervievaţi au uneori dificultăţi financiare, iar 18% au răspuns că banii nu le ajung nici pentru strictul necesar, în timp ce 2% nu ştiu sau nu răspund.
Totodată, sondajul mai relevă că doar 7% dintre respondenţi sunt foarte mulţumiţi de felul în care trăiesc, 34% sunt destul de mulţumiţi, în timp ce 39% nu sunt prea mulţumiţi, 19% nu sunt deloc mulţumiţi, iar 1% nu ştiu şi nu răspund.
În anul 2022, 70% dintre cei întrebaţi afirmă că au redus cheltuielile cu produse de strictă necesitate în gospodărie, altele decât cele alimentare, 64% au renunţat să cumpere anumite mărci de produse alimentare pe care obişnuiau să le folosească din cauză că s-au scumpit, 57% au renunţat să cumpere diferite produse alimentare din cauza lipsei banilor, 25% au amânat plata unei facturi la utilităţi, iar 6% au declarat că au suferit de foame.
Au economisit bani în acest an 46% dintre respondenţi, 33% au împrumutat bani de la membri ai familiei, 24% au împrumutat bani de la prieteni sau cunoscuţi şi 14% de la bancă.
De asemenea, în 2022, românii au fost îngrijoraţi de creşterea preţurilor - 35%, frica de boală - 18%, războiul în zona României - 15%, lipsa locurilor de muncă -10%, în timp ce doar 5% au fost îngrijoraţi de criza politică, 4% de reducerea veniturilor, 3% de nesiguranţa locului de muncă sau lipsa de perspectivă, mai arată sondajul.
Sondajul de opinie naţional a fost realizat de IRES, în perioada 07 - 12 decembrie 2022, pe un eşantion de 1.615 respondenţi, cu vârsta peste 18 ani, cu o marjă eroare ą 2.5%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News