Șofer, amendat de polițiștii de frontieră. Portbagajul mașinii era plin cu pește, prins ilegal

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
sofer amendat de politistii de frontiera pentru peste prins ilegal
sofer amendat de politistii de frontiera pentru peste prins ilegal

Poliţiştii de frontieră gălățeni au deschis doar penal pentru braconaj piscicol, pe numele unui bărbat care transporta aproximativ 53 de kilograme de peşte fără a deţine documente legale.

În data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 08.15, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați- I.T.P.F. Iași, aflaţi într-o misiune specifică, au oprit pentru control, în apropierea unei piețe din municipiul Galați, un  autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în R. Moldova, condus de un bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani.

La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, în portbagaj, a fost descoperită cantitatea de 53 de kilograme peşte, specia scrumbie, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă. Acesta a declarat că a achizionat peștele de la mai multe persoane și intenționa să-l comercializeze pentru a obține venituri suplimentare.

Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată în vederea predării către o unitate de profil, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit şi a produselor din peşte obţinute din pescuit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel