Potrivit sursei citate, un bărbat de 38 de ani, care conducea un autocar, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca cu intenţia de a intra în România.
Asupra şoferului, care este atât cetăţean român, cât şi al Republicii Moldova, a fost descoperit permisul fals al unei tinere.
"În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi asupra persoanelor, colegii noştri descoperind, asupra bărbatului, un plic ce conţinea un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, care avea imprimată fotografia unei tinere. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals", se precizează în comunicat.
Bărbatul a declarat poliţiştilor de frontieră că a primit plicul care conţinea permisul de conducere pentru a-l preda unui conaţional, la destinaţie, în Anglia. Acum, acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News