Incidentul s-a petrecut în localitatea Ilva Mică.
„Conform primelor verificări efectuate la faţa locului de către poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi, se pare că bărbatul, în vârstă de 47 de ani, din Ilva Mică, în timp ce efectua reparaţii sub un autotren, a fost prins sub cabina acestuia, fiind accidentat mortal. Bărbatul se întorsese astăzi din străinătate şi se afla în măsura izolării la domiciliu. Autotrenul era parcat pe terenul aferent imobilului în care acesta locuieşte”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, potrivit Agerpres.
La locul intervenţiei s-au deplasat modulul SMURD, echipat corespunzător, cu măşti, combinezoane şi ochelari de protecţie, şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ilva Mică.
Victima a fost găsită în stop cardio-respirator
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, victima a fost găsită în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Cei de la ISU au transmis un apel la responsabilitatea bistriţenilor pentru a furniza toate informaţiile în momentul în care apelează numărul unic de urgenţă 112.
„În momentul în care solicitaţi intervenţia echipajelor de pompieri, SMURD, Ambulanţă, Poliţie şi/sau jandarmi, este foarte important să precizaţi dacă sunteţi în izolare la domiciliu sau în altă locaţie declarată”, precizează ISU Bistriţa-Năsăud.
Șoferul venise pe 28 martie din cursă, din Spania, și intrase în autoizolare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News