Șofer român, cercetat după ce a spulberat intenționat cu mașina un tânăr, ca să-și răzbune fratele înjunghiat

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Dorința de a-și răzbună fratele agresat a fost ce l-a mânat pe un român să urce la volanul mașinii și să pornească o vânătoare împotriva unui alt român care îi agresase aproapele.  L-a lovit în plin cu autoturismul atunci când l-a văzut pe tânăr stând pe marginea drumului pe o stradă din Brăila. Acum șoferul riscă dosar penal pentru tentativă de omor

Conflictul ar fi început înainte de accident, pe o stradă alăturată. Tânărul de 29 ani l-ar fi înjunghiat pe un alt tânăr, de 24 de ani, fratele şoferului care a lovit cu maşina. Potrivit Observator, în bătaie au fost implicaţi trei tineri. Unul s-a ales cu fractură la genunchi, unul cu fractură de umăr şi un al treilea a fost înjunghiat. Conform aceloraşi surse, bărbatul accidentat nu a murit.

Imaginile de pe camerele de supraveghere arată cum un tânăr iese dintr-un imobil şi aşteaptă pe marginea drumului să treacă maşinile, probabil pentru a se angaja în traversarea străzii. La un moment dat însă observă că un autovehicul se îndreaptă către el şi încearcă să se ferească, dar este lovit în plin şi proiectat în gardul unui imobil de pe strada Cazasului.

"Fratele brăileanului agresat l-a lovit cu maşina pe tânărul de 29 de ani, acroşând şi gardul unui imobil de pe strada Cazasului", a afirmat Mădălina Niculae, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

Șofer român, cercetat după ce a spulberat cu mașina, din răzbunare, un tânăr

 

După accident şoferul a ieşit din maşină şi a început să înjure victima, întrebând-o totodată dacă a murit. "B***-mi-aş în p**a în m***ii m*-***. Ai murit? Eşti şmecher, ă?", se aude bărbatul strigând e înregistrarea obținute de Observator.

La faţa locului se strâng mai multe persoane, din maşină mai ies de asemenea doi bărbaţi, care alături de şofer ridică mâinile ca şi cum nu ar fi avut de ales. După câteva secunde de certuri, apare şi o altă femeie, posibilă rudă a tânărului accidentat, care începe să plângă şi să urle de durere.

În urma evenimentului, un pasager din vehicul şi cei doi tineri implicaţi în conflict au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul, în vârstă de 36 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel