Tragedia s-a petrecut, miercuri, pe DN 72 Târgovişte-Găesti.
Tânărul de 19 ani, care se afla la volanul unui BMW, venea dinspre Găeşti şi, la un moment dat, din spusele celuilalt şofer, a stins farurile şi a intrat pe celălalt sens, unde s-a ciocnit violent de un TIR încărcat cu pavele din ciment.
„A venit pe contrasens şi a intrat în mine. Nu există niciun fel de urmă de frânare. A stins farurile, a intrat pe contrasens şi a intrat sub mine. Nu depăşea pe nimeni, a vrut să se sinucidă. Ce o fi avut, el ştie”, a povestit şoferul TIR-ului, potrivit Adevărul.
Din nefericire, tânărul n-a mai putut fi salvat de medicii ajunşi la faţa locului, rănile sale fiind extrem de grave.
Conducea maşina unui agent de poliţie, tatăl iubitei sale
Şoferul decedat se afla singur în maşină şi în urma impactului extrem de violent a rămas încarcerat în maşină.
„La locul evenimentului ne-am deplasat cu două autospeciale de descarcerare. Am găsit un autoturism care a avut un impact frontal, din care a rezultat decesul conducătorului din autoturismul BMW”, a declarat plt aj. Prodan Adin, şef Gardă Intervenţie, ISU Dâmboviţa.
Se pare că acesta conducea maşina unui agent de poliţie, tatăl iubitei sale. Cunoscuţii tânărului exclud însă posibilitatea unei sinucideri. Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut tragedia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News