Șoferiță româncă de TIR, lăsată fără motorină, într-o parcare din Europa: Am zis îi conațional de-al nostru, stăm liniștiți - VIDEO

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
soferita_romanca_lasata_fara_motorina
soferita_romanca_lasata_fara_motorina

O șoferiță de TIR din România a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut, după ce a rămas fără motorină în rezervor. Șoferița a fost prădată de un conațional într-o parcare din Europa. Postarea șoferiței a devenit virală.

 

Ramona Zia, o șoferiță de TIR, acuză un coleg din județul Dâmbovița, care conducea un camion Scania, ar fi lăsat-o fără combustibil. Românca este angajată șofer de cursă lungă la o companie din Europa de Vest. În noaptea de duminică spre luni noaptea, în timp ce se odihnea în cabină într-o parcare de camioane, a surprins un hoț de motorină la rezervorul TIR-ului ei.

"Mesaj pentru hoțul de motorină cu număr de Dâmbovița (DB) îți transmit cu vocabular de Maramureș !!! Pe cât îs de frumoasă amu mă transform ????????‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️ Distribuiți să vadă gunoiul de statură mică și slăbuț cu căciulă neagra in cap?”, a scris Ramona pe contul ei de Facebook, într-o postare în care povestește, video, ce s-a întâmplat.

"Nici prin cap nu mi-ar fi trecut și doară eram treji, urma să sune alarma și când am auzit că vine camion m-am uitat de pe geam, am văzut număr de DB am zis îi român de-al nostru, stam liniștiți. Am auzit gălăgie, cred când o forțat sita, după 1 minut iar am auzit gălăgie, am aprins lumina în camion și jegu o trecut prin fața camionului lui s-a suit și o plecat. Apoi am tot tras perdelele, am aprins o țigară, Titi o coborât și o observat pățania", a mai spus Ramona Zia.

Postarea șoferiței a strâns sute de distribuiri și reacții, iar la comentarii sunt și alte povești ale șoferilor români lăsați fără motorină de colegi din țară. Nu e prima dată când șoferii români se plâng de faptul că le este furat combustibilul direct din rezervorul camionului, în parcările din Europa.

 

"Fiecare o să își primească pedeapsa la timpul lui"

 

"Sper ca la un moment să fie recunoscut de cineva și să ajungă la închisoare pentru faptele sale, ca să se învețe minte să nu fure de la oamenii care își câștigă pâinea liniștiți!  Vă recomand să depuneți plângere penală, pentru se putea lua măsurile legale împotriva dânsului! Aș avea o curiozitate doamna Ramona Zia despre tiruri, dacă îmi permiteți, capacul rezervoarelor de carburant a acestora nu sunt la cheie, mai exact nu se nu se deschid cu cheia ca la autoturisme, pentru a se evita furturile de carburant??”, a scris un susținător.

"Doamne ferește la ăștia ar trebui tăiate mâinile să nu mai fure”, a comentat un alt român. 

"Dumnezeu este sus și are grijă de toată lumea!!!! Fiecare o să își primească pedeapsa la timpul lui", a comentat un alt susținător.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel