Sondajul Argument arată că partidul în care românii au foarte multă încredere este PSD, urmat de PNL, PRO România (după fuziunea cu ALDE), Alianța USR-PLUS, PER, PPU-SL, PMP, UDMR.
ARGUMENT, institutul de sondare al DC Media Group a făcut publice o serie de rezultate ale unor sondaje care arată opiniile, dar și intențiile românilor în perioada premergătoare alegerilor parlamentare. Sociologul Mădălina Hideg este directorul științific al institutului de sondare Argument.
Iată graficul cu răspunsurile:
De asemenea, în varianta „DELOC” a încrederii în partidele politice pe primul loc se află tot PSD, urmat de UDMR, PER, PRO România (după fuziunea cu ALDE), PPU-SL, PMP, PNL, Alianța USR-PLUS.
Iată graficul:
"PSD ocupă prima poziție în ambele clasamente și cred că se explică acest lucru prin faptul că societatea devine foarte polarizată. Cred că este generată și de faptul că partidele politice încep să fie tot mai antagonizante. PSD a devenit un partid foarte erodat fiind atâția ani la guvernare și este scos principalul vinovat atunci când se întâmpla ceva rău," a declarat Mădălina Hideg, directorul științific al Institutului Argument.
Totodată, în varianta „NU CUNOSC” a încrederii în partidele politice pe primul loc se află PPU-SL, urmat de PER, PMP, Alianța USR-PLUS, PRO România (după fuziunea cu ALDE), UDMR, PSD, PNL.
Iată graficul:
Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eșantion simplu, aleatoriu, de 1011 subiecți cu drept de vot (18+), reprezentativ la nivel național, în perioada 06-13 noiembrie 2020, cu marjă de eroare +/- 3.08%
***NOTĂ: în toate prelucrările, non-răspunsurile au fost eliminate, cu excepția cazurilor expres specificate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News