Sondaj Reuters: Încrederea americanilor în Donald Trump e în cădere liberă

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Gradul de aprobare al lui Donald Trump e în scădere, pe fondul temerilor privind extinderea puterii prezidențiale.

Sprijinul public pentru președintele Donald Trump a scăzut la cel mai redus nivel de la revenirea sa la Casa Albă, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos încheiat luni, care relevă reticența americanilor față de încercările liderului de a-și extinde influența asupra instituțiilor publice și private. Doar 42% dintre cei 4.306 respondenți au declarat că aprobă activitatea lui Trump, în scădere față de 43% înregistrat în urmă cu trei săptămâni și de la 47% în primele ore după învestirea sa, din 20 ianuarie.

În debutul noului său mandat, Trump a surprins scena politică prin semnarea unui număr mare de ordine executive, care au vizat inclusiv extinderea controlului asupra departamentelor guvernamentale și a unor entități din mediul academic și cultural. Multe dintre aceste decizii par să fi alimentat nemulțumirea publicului: 57% dintre respondenți, inclusiv o treime dintre alegătorii republicani, nu sunt de acord cu ideea ca un președinte să poată tăia finanțarea universităților din cauza neînțelegerilor ideologice. Trump a blocat peste 2 miliarde de dolari direcționați către universități, inclusiv fonduri semnificative pentru Universitatea Harvard, invocând eșecul instituțiilor în combaterea antisemitismului.

Americanii nu cred în puterile sporite pe care le vrea Trump

 

Totodată, aproximativ 66% dintre cei chestionați au afirmat că președintele nu ar trebui să aibă control asupra instituțiilor culturale de prestigiu, precum muzee sau teatre naționale. Recent, liderul de la Casa Albă a cerut Smithsonian Institution să elimine conținutul ideologic considerat „impropriu”.

În același timp, 83% dintre americani au declarat că președintele trebuie să respecte deciziile instanțelor federale, chiar dacă acestea contravin politicilor sale. Administrația Trump riscă acuzații penale pentru că nu a respectat un ordin judecătoresc care interzicea deportarea unor presupuşi membri ai unei bande venezuelene, fără a li se oferi posibilitatea contestării în instanţă.

Dezaprobare generală pe toate temele sondajului

 

Pe toate temele sondajului – de la inflație, imigrație și taxe, până la respectarea statului de drept – procentul celor care dezaprobă activitatea președintelui a fost mai mare decât al celor care îl susțin. De exemplu, în privința imigrației, unul dintre domeniile în care Trump beneficiază de un sprijin considerabil, 45% au aprobat politicile sale, însă 46% s-au declarat împotrivă.

Sondajul, realizat pe parcursul a șase zile, are o marjă de eroare de circa 2 puncte procentuale. În plus, aproape 59% dintre respondenți – inclusiv o treime dintre republicani – sunt de părere că Statele Unite își pierd credibilitatea pe plan internațional.

Un alt semnal de alarmă pentru liderul republican este legat de intențiile sale privind un eventual al treilea mandat prezidențial, idee respinsă de trei sferturi dintre respondenți. În ciuda interdicției constituționale, Trump a sugerat că și-ar dori să candideze din nou. Totuși, 53% dintre alegătorii republicani consideră că nu ar trebui să încerce această variantă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel