Sorin Grindeanu îi răspunde lui Dacian Cioloș: „Am două vești”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul premier Sorin Grindeanu afirmă că guvernul pe care l-a condus a adoptat proiectul de lege privind recursul compensatoriu exact în forma iniţiată de Raluca Prună, ministru al Justiţiei în guvernul Cioloş.

„Citesc că un domn Cioloş, candidat la europarlamentare, doreşte cu înfierbântare să arate că nu are nicio legătură cu iniţiativa privind recursul compensatoriu. Am două veşti pentru dl Cioloş. Prima e că guvernul Grindeanu a adoptat un proiect de lege, cu alte cuvinte a trimis textul în Parlament, spre a fi dezbătut. A doua e că guvernul Grindeanu a adoptat proiectul exact în forma iniţiată de Raluca Prună - să înţeleg că nu era bun? Sau că doamna Prună făcea proiecte pentru 'penalii' coaliţiei PSD-ALDE, ca să folosesc vocabularul d-lui Cioloş? Nu-i comentez gusturile, dar domnul Iordache a apreciat suficient proiectul doamnei Prună încât să-l propună spre aprobare în regim de urgenţă", scrie Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Citește și Cioloș despre recursul compensatoriu: „Legea a fost inițiată la propunerea lui Iordache"

Fostul premier îl îndeamnă pe Dacian Cioloş să o sune pe Raluca Prună, pentru a-i confirma dacă forma adoptată de guvernul Grindeanu este cea propusă de aceasta şi îl sfătuieşte dacă vrea să câştige în alegeri, să renunţe la dezinformări şi fake news.

„Şi ca un sfat de final: dacă vreţi să şi câştigaţi ceva la alegeri, renunţaţi la dezinformări şi fake news şi încercaţi să mergeţi din uşă-n uşă, să staţi de vorbă cu oamenii. Aşa se fac campaniile adevărate", mai scrie Sorin Grindeanu pe reţeaua de socializare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel