Cuplul făcea parte din regimentul Azov aproape de la început. Inițal, au lucrat în bucătărie, apoi s-au înrolat. "Ei s-au căsătorit la Azov. Familia lor s-a născut aici și, de asemenea, a crescut aici. Fiul lor s-a născut aici, la Mariupol", spune Svyatoslav, citat de UNIAN.
Vitaly a murit pe 15 aprilie, iar pe 8 mai, Alla a fost ucisă de o bombă aeriană. Copilul cuplului a rămas orfan.
"Doi eroi au murit. Toată familia a dispărut. Și nu am putut face nimic. Eu, toată comanda, toți luptăm non-stop pentru a ne salva. Și aceasta este o poveste despre o singură familie. Dar trebuie să știți că astfel de cazudi sunt mult mai multe”, notează Palamar.
O altă poveste tristă este cea a Tatyanei, soția unui soldat al regimentului Azov, care a murit în timpul apărării orașului Mariupol. Femeia se afla la Zaporojie, la maternitate, unde l-a născut pe fiul lor. f
În război, femeia și-a pierdut și mama și fratele. A rămas singură cu trei copii. L-a numit pe fiul nou-născut Ilya, așa cum și-a dorit soțul ei Alexei. Potrivit Tatyanei, copiii îi dau acum putere ca să trăiască mai departe.
Te-ar putea interesa și: „Umilințe, lupte pentru mâncare“. Mărturii din iadul din Mariupol: Un bebeluș a supraviețuit din alimentele furate de la ocupanții ruși
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News