Soția a obținut custodia copiilor în Spania, CEDO a răsturnat soluția: Mesajele de pe site-urile de întâlniri pot fi probe în instanță, la divorț

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că mesajele private ale soțului de pe site-urile de întâlniri pot fi probe în instanță în procesele de divorț sau de încredințare a minorilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că mesajele private ale soțului de pe site-urile de întâlniri pot fi probe in instanță în procesele de divorț sau de încredințare a minorilor.

„Această decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului practic a validat hotărârile judecătorilor naționali. În practica, atât recentă, cât și mai veche, a judecătorilor români, aceste probe erau folosite în special în procesele de divorț sau în procesele de stabilire a custodiei copilului. Soluția a pornit de la situația unui cuplu care trăia între Spania și Portugalia“, spune Bogdan Palade, avocat, la Aleph News.

După ce soția a obținut custodia copiilor în Spania, soțul s-a adresat instanțelor portugheze aducând dovezi că partenera sa trimitea mesaje pe site-uri matrimoniale încă din timpul căsătoriei. Judecătorii au considerat că admiterea ca probe a mesajelor nu prejudiciază părțile dacă este vorba despre procese cu ușile închise.

Instanțele din România acceptă mesajele private ca dovadă a infidelității partenerilor. Specialiștii în GDPR sunt însă de altă părere.

„Poate fi aplicată și în România atâta timp cât vorbim de ședințele din Camera de Consiliu. Când vorbim despre expunerea în sălile de judecată publice a mesajelor din corespondență ele intră sub secretul corespondenței și cred că este foarte greu să demonstrezi că nu se încalcă dreptul la viața privată“, explică Cristiana Deca, expert GDPR, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel