Vântu scrie că Tăriceanu nu merită să fie președinte pentru că este „un demagog, un ipocrit, un incapabil”.
„”Crai bătrâni lipsiți de șansă,
Mustăcind libidinos,
Parcă sunt căzuți în transă
Când se-arată câte-un dos.
Pe la cârciumi ori la colțuri
Subiectul preferat
E femeia lată-n șolduri
Ori vreun cur nevinovat.”
Portretul borfașului cu papion – Călin Popescu Tăriceanu
A fost cândva premierul României.
A prins vârful bumului imobiliar și toată acea frenezie de care era cuprinsă aproape toată planeta.
Țărani care își vindeau pământurile, samsari care mijloceau tranzacțiile la dezvoltatorii care construiau cartiere întregi de case ori de blocuri, firmele de construcții, firmele producătoare de bunuri de larg consum care nu mai puteau face față comenzilor, băncile comerciale care-și desfăceau cu generozitate băierile pungilor cu bani, industriile producătoare de materiale de construcții și importatorii nu mai pridideau cu onorarea contractelor, făceau ca fluvii de bani să curgă pe străzile marilor și micilor orașe, iar parte din ei și în bugetul țării, care creștea precum aluatul pus la dospit în spatele cuptorului încins.
În acest delir al micilor și marilor afaceri care aduceau profituri și venituri unor largi categorii sociale, nimeni nu l-a mai întrebat pe Tăriceanu de operațiunea suspectă de la Porțile de Fier 2, nimeni nu l-a mai întrebat de ordonanța prin care și-a scutit de toate taxele vamale un mare lot de mașini importate prin firma sa, nimeni nu l-a mai întrebat de concesionarea perimetrelor de petrol și gaze din Marea Neagră, concesionare suspectată de nereguli uriașe, nimeni nu a remarcat că uriașele pomeni electorale pe care le împărțea cu ambele mâini, dincolo de cumpărarea de voturi, ascundeau incapacitatea acestuia de a gândi un program de investiții în proiecte economice profitabile pentru țară.
După ce n-a mai fost premier, după ce a pierdut șefia PNL, cu o parte dintre membrii acestui partid a înființat ALDE și, agățat la locomotiva PSD-ului, a reușit nu doar să intre în Parlament ci și la guvernare, iar grație unui discurs public viguros, inițiativa abuzurilor din justiție și pro drepturi și libertăți cetățenești, a reușit să crească semnificativ în sondaje.
Întreaga demagogie a ieșit la iveală atunci când, în loc să susțină o amnistie care să reprezinte cu adevărat o reparație pentru miile de oameni care fac pușcărie degeaba, sau care au niște condamnări de zeci de ani pentru niște găinarii, domnul Tăriceanu susținea propunerea ridicolă și tristă a lui Tudorel Toader.
Ridicolă pentru că nu rezolvă absolut nimic. O eventuală revizuire durează o grămadă de ani, iar cei condamnați în baza protocoalelor nu mai sunt nici măcar la a doua tinerețe și, în foarte rara eventualitate în care se va decide revizuirea procesului, ea le va fi atașată la certificatul de deces.
Tristă, pentru că un mare profesor universitar se face de râs la bătrânețe cu această propunere golănească, menită să arunce praf în ochii proștilor care au crezut în onestitatea discursurilor lui Tăriceanu.
Din nefericire și spre marea mea tristețe, printre ei m-am aflat și eu. Susțin amnistia, generație, nu dintr-un interes personal - eu mai am doar câteva luni până ies din captivitate - o susțin din compasiune și din nevoia de dreptate.
Aici sunt închiși niște indivizi care nu merită nici măcar blidul cu zoaie care le este servit zilnic. Prin atrocitățile comise, ăștia nu mai au dreptul să se numească oameni. Nu merită nici un fel de clemență din partea societății.
Dar, pe lângă ei sunt mii de cazuri de oameni abuzați, alții incredibil de aspru pedepsiți pentru fapte minore, alții pe care gardienii îi scutură în fiecare dimineață să vadă dacă nu cumva au murit. Și mai sunt alte mii de oameni care își așteaptă sentințele venite nu din partea unor judecători, ci a gâzilor din instanțe care se laudă cu sutele de ani de pușcărie pe care le dau fără să gândească, fără să judece, fără să se uite în ochii celor pe care ii oprimă.
Toți ăștia și familiile lor au îngroșat numărul celor care i-au ridicat scorul electoral lui Tăriceanu. Un demagog, un ipocrit, un incapabil.
Cunoașterea, simțul dreptății și compasiunea trebuie să fie calități fundamentale ale oricărui conducător de popoare. La fel ca în cazul lui Băsescu și Iohannis, nici la Tăriceanu nu regăsim vreuna dintre aceste calități.
Nu merită să fie președinte!”, scrie pe Facebook Sorin Ovidiu Vîntu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
