Spania. Incendiu la un parc de distracții: 3000 de persoane, 200 de păsări şi 55 de cai, evacuați

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Pompierii se luptă cu incendiile din Spania: 11 sate au fost evacuate din cauza temperaturilor caniculare în Europa
Pompierii se luptă cu incendiile din Spania: 11 sate au fost evacuate din cauza temperaturilor caniculare în Europa

Conducerea parcului „Puy du Fou” din Toledo, comunitatea autonomă Castilia-La Mancha din Spania, a decis să evacueze localul și să anuleze spectacolul de noapte din această seară, în urma unui incendiu care a izbucnit în parcul de distracţii. 3.000 de oameni au fost evacuați. 

„Având în vedere incendiul care a izbucnit pe un teren adiacent Puy du Fou, conducerea parcului a decis să evacueze locul şi să anuleze spectacolul nocturn din motive de securitate”, se arată într-un comunicat.

În total, „2.500 de vizitatori şi 700 de angajaţi”, precum şi „200 de păsări şi 55 de cai” au fost evacuaţi, se precizează în comunicat. Nicio persoană nu a fost rănită şi nimeni nu s-a aflat în pericol, a adăugat conducerea parcului.

 

Val de căldură extremă în Spania



Această evacuare vine în contextul în care Spania, care se confruntă de o săptămână de un val de căldură extremă, a fost afectată vineri de mai multe incendii care au mistuit deja mii de hectare în mai multe regiuni ale ţării.

Cele mai devastatoare dintre aceste incendii, alimentate de „vânturile care îşi schimbă direcţia” şi de caniculă, au ars aproape 9.000 de hectare în Sierra de la Culebra (nord-vest), potrivit autorităţilor regionale din Castilia şi Leon. Vineri, aproximativ 600 de locuitori din opt sate din provincia spaniolă Zamora au fost evacuaţi în zone mai sigure.

Acest val canicular neobişnuit în această perioadă a anului în Spania a adus, începând de weekendul trecut, temperaturi maxime ce au atins 43 de grade Celsius şi, potrivit prognozelor, va continua până sâmbătă.

 

Avertizări de incendii forestiere



Puy du Fou din Spania, un parc tematic istoric, a fost deschis în martie 2021 lângă Toledo, la iniţiativa parcului de distracţii Puy du Fou din Vendée, în vestul Franţei.

Investiţia totală prevăzută pentru acest parc de 30 de hectare este de 183 de milioane de euro. Acest proiect ar trebui să creeze 687 de locuri de muncă directe şi să genereze 2.000 de locuri de muncă indirecte, potrivit parcului.

Vineri, în toate cele 17 regiuni ale Spaniei, comunităţile autonome ale ţării, au fost emise avertizări de incendii forestiere, inclusiv în Insulele Baleare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel