Aceste scrisori de ameninţare au fost trimise în plină campanie pentru alegerile regionale din 4 mai la Madrid. Isabel Diaz Ayuso este marea favorită a scrutinului.
"Sistemele de securitate ale Poştei din centrul de distribuţie de la Sant Cugat (Catalonia, nord-est) au detectat un plic adresat preşedintei regiunii Madrid şi care ar conţine două cartuşe", a făcut cunoscut guvernul într-un comunicat.
Poşta a mai detectat la Vallecas, cartier din sudul Madridului, un alt "plic destinat direcţiei generale a Gărzii Civile şi care ar conţine patru cartuşe", potrivit comunicatului.
Preşedinta regiunii Madrid, ameninţată cu un plic cu gloanţe
Poliţia "investighează aceste evenimente" care au fost "condamnate ferm" de guvern.
"Nici toleranţi, nici complici la violenţă şi la răspândirea urii. Noi, democraţii, nu vom tolera asta. Condamnăm cu cea mai mare fermitate şi cea mai mare repulsie faţă de aceste acte", a scris pe Twitter premierul socialist Pedro Sanchez.
Las amenazas a Isabel Díaz-Ayuso y, de nuevo, a María Gámez son amenazas a todos nosotros y nosotras. Ni tolerantes ni cómplices con la violencia y la propagación del odio. Los demócratas no vamos a consentirlo. Nuestra condena sin paliativos y la mayor repulsa contra estos actos
— Pedro Sánchez (@sanchezcastejon) April 27, 2021
La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul de interne, Fernando Grande-Marlaska, liderul partidului Podemos (stânga radicală), Pablo Iglesias, şi şeful Gărzii Civile (jandarmerie), Maria Gamez, au primit scrisori care conţineau ameninţări cu moartea şi gloanţe de la o puşcă de asalt folosită de armata spaniolă între anii 1960 şi 1980.
Isabel Ayuso a denunţat atunci utilizarea politică de către stânga a acestor ameninţări şi a apreciat că este "circ".
Şi alţi politicieni au primit ameninţări
Ministrul turismului din guvernul condus de Pedro Sanchez, Reyes Maroto, a primit, de asemenea, luni un plic care conţinea un "cuţit însângerat", dar potrivit media spaniole, o persoană suferind de o boală mintală a fost identificată ca fiind expeditorul.
Aceste scrisori de ameninţare au electrizat campania pentru regionale în care stânga, la coadă în sondaje, a plasat lupta împotriva extremei drepte în centrul scrutinului.
Vineri, Pablo Iglesias a părăsit o dezbatere la radio atunci când candidatul formaţiunii de extremă-dreaptă Vox, Rocio Monasterio, a pus la îndoială autenticitatea ameninţărilor.
Marţi, socialiştii au lansat un apel la formarea unui "cordon sanitar" pentru a împiedica Vox să intre în guvernul regional, în timp ce, potrivit sondajelor, Isabel Diaz Ayuso ar putea avea nevoie de sprijinul acestei formaţiuni pentru a putea reconfirmată în funcţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News