Spania. Un român a încercat să răpească două fetițe din brațele părinților: Una din propria mașină și una dintr-o stație de autobuz

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un român, în vârstă de 22 de ani, a fost arestat sâmbătă dimineață, în Valencia, Spania, după ce a încercat să ia cu forța un bebeluș de un an.

Evenimentul a avut loc pe strada Mosén Febrer, în jurul orei 11.35, când o patrulă a Poliției Locale din Valencia care se afla în apropiere a fost solicitată pentru o presupusă încercare de răpire a unui minor. 

Părinții fetiței de un an le-au explicat agenților că românul le-a deschis portiera mașinii lor și ar fi încercat să le ia fiica, dar, după ce s-a luptat cu ei, a renunțat și a plecat.

 

Românul a mai încercat la câteva minute să răpească altă fetiță

 

Românul a fost arestat după ce, la câteva minute distanță de primul incident, ar fi încercat să ia o fetiță dintr-o stație de autobuz. Părinții au alertat imediat autoritățile, iar polițiștii au putut să-l localizeze pe român.

Potrivit acestora, românul avea o privire absentă și pronunța expresii fără sens. El a fost transportat la unitatea de Psihiatrie a Spitalului General, informează eldia.es.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel