Spania adoptă venitul de bază universal. Anunț OFICIAL

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Spania intenționează să plătească un venit de bază lunar pentru aproximativ un milion de gospodării, cele mai sărace din țară, pentru a-i ajuta să depășească impactul epidemiei de coronavirus, a declarat vineri ministrul securității sociale, Jose Luis Escriva, citat e Reuters.

Cei care primesc venitul de bază, care va fi aprobat de către cabinet în luna mai, vor fi stimulați să găsescă un loc de muncă, cum ar fi posibilitatea de a combina venitul universal cu salariul de la noul loc de muncă pentru o perioadă de timp, a declarat Escriva pentru postul de radio COPE.

"Fără stimulente de a găsi un loc de muncă, există tentația de a nu privi spre piața locurilor de muncă", a spus el.

Suma lunară care va fi plătită nu a fost stabilită, iar Escriva a refuzat să spună ce efort bugetar va presupune măsura.

El a spus că până la o cincime din gospodăriile spaniole au un venit de sub 246 de euro pe lună.

Partidul Socialist și partenerul său de coaliție de extremă stânga Unidas Podemos au convenit în ianuarie să creeze un astfel de venit de bază ca parte a programului lor de patru ani, iar criza coronavirusului a schimbat prioritățile.

Escriva a spus că va dura săptămâni pentru ca birocrația guvernamentală să înceapă să plătească venitul.

Economia spaniolă a pierdut 900.000 de locuri de muncă în primele două săptămâni de blocaj impus la 14 martie pentru a limita răspândirea coronavirusului, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel