Spania. Afacerea unui român, închisă de polițiști. Bărbatul deținea un atelier ilegal de dezmembrări autovehicule   

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Spania. Afacerea unui român, închisă de polițiști. Bărbatul deținea un atelier ilegal de dezmembrări autovehicule 
Spania. Afacerea unui român, închisă de polițiști. Bărbatul deținea un atelier ilegal de dezmembrări autovehicule 

Garda Civilă a închis un atelier de dezmebrări automobile, situat într-un poligon industrial din Alicante, care ar fi gestionat ilegal deșeurile a cel puțin 1.800 de vehicule și care funcționa din 2014, în baza unor avize, care fusese acordate unei companii care, între timp, a fost radiată.

 

Inspectorii de la Serviciul de Protecție a Naturii din Seprona au descoperit acest atelier, care funcționa ilegal, în timpul unei inspecții, la sfârșitul verii 2019. Doi bărbați, un spaniol și un român, în vârstă de 75 și, respectiv, 32 de ani, au fost atunci anchetați. De asemenea, au fost cercetați și reprezentanții companiei, care obținuse avizele pentru acest atelier ilegal.

Aceștia sunt acuzați de infracțiuni împotriva mediului înconjurător și de falsificare a documentelor. Inspectorii au descoperit că, în realitate, atelierul auto nu deținea niciun fel de autorizație sau licență, scrie larazon.es.

În plus, proprietarul nu a putut furniza nici actele de dezmembrare a autovehiculelor, nici documentele despre radierea mașinilor din registrul Direcției Generale de Trafic, nici documente justificative privind gestionarea diferitelor deșeuri obținute în urma dezmembrării fiecărui autovehicul.

În urma rapoartelor experților, anchetatorii au descoperit că atelierul a emis în mediul înconjurător zeci de tone de uleiuri auto uzate și alte fluide periculoase, douăzeci de tone de baterii, 35 de tone de anvelope și o jumătate de tonă de gaze cu efect de seră. De asemenea, cei doi, românul și spaniolul, ar fi gestionat în mod necorespunzător mai mult de 2.000 de tone de alte tipuri de deșeuri de la vehiculele uzate. Cei doi bărbați au fost puși la dispoziția Tribunalului de Instrucțiuni din Alicante.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel