Într-o apariţie în faţa Congresului, la solicitarea sa, Sanchez a explicat noile măsuri pe care Guvernul spaniol le va aproba marţea viitoare şi care includ, printre altele, ajutoare pentru familii pentru încălzirea centralizată cu gaze naturale, unul dintre sistemele cele mai afectate de majorarea preţurilor la energie.
Se creează astfel un tarif reglementat (TUR) pentru comunităţile cu acest tip de încălzire cu scopul de a limita până la finele lui 2023 creşterea trimestrială a preţurilor, acum se întâmplă acum cu preţurile reglementate existente.
Măsura ar permite ca 1,7 milioane de gospodării să-şi reducă factura la mai mult de jumătate faţă de cât ar fi plătit în condiţiile de piaţă actuale, conform calculelor Guvernului.
Lista facilităților acordate de Spania pentru gospodării ca urmare a creșterii facturilor
De asemenea, se are în vedere o consolidare a măsurii cunoscute drept "bonul social electric", ai cărui beneficiari au o perioadă mai lungă pentru a face faţă facturilor neplătite, comparativ cu restul consumatorilor.
Pentru 1,3 milioane de gospodării care beneficiază deja de aceasta creşte reducerea aplicată până la 65%, respectiv 80%, pentru beneficiarii consideraţi vulnerabili şi vulnerabili sever, şi se majorează cu 15% cantitatea de energie cu drept de discount.
Cu caracter temporar, se introduce o nouă categorie de consumatori ce au dreptul la o reducere de 40% la facturi, respectiv gospodăriile de salariaţi cu venituri reduse, măsură de care vor beneficia alte 1,5 milioane de familii.
De asemenea, se vor îmbunătăţi condiţiile bonului social termic, o altă măsură adoptată de Guvernul spaniol pentru a atenua sărăcia energetică, astfel încât în 2022 şi 2023 se dublează bugetul pentru persoanele vulnerabile.
Astfel, se va dubla ajutorul mediu până la 375 euro pe gospodărie şi va creşte ajutorul minim la 40 de euro.
"Spania este astăzi, graţie efortului Guvernului, ţara europeană cea mai credibilă în propunerile care permit amortizarea efectelor crizei energetice a lui Putin", a declarat Sanchez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News