Spania. Clinica estetică a unui medic celebru, centru operațional pentru un cartel de droguri: Alchimiza cartonul în cocaină

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Poliţia spaniolă a anunţat miercuri anihilarea unei reţele de presupuşi traficanţi specializaţi în ascunderea cocainei în amestec de carton, o operaţiune ce a condus la arestarea unui fost medic al lui Maradona şi a fostului fotbalist columbian Edwin Congo, relatează France Presse.

Cunoscut pentru faptul că l-a ajutat pe starul fotbalului argentinian să slăbească, medicul columbian Mauricio Vergara, arestat în 2002 în ţara sa natală pentru trafic de droguri, deţinea "o clinică estetică la Madrid folosită ca centru operaţional" de reţea, a precizat poliţia.

Investigând "activităţile ilicite" ale doctorului Vergara, poliţia a descoperit că reţeaua exporta cocaină din Columbia amestecând-o, în cantităţi mici de până la 100 de grame, în timpul fabricării cutiilor de carton folosite pentru transportul mărfurilor, a precizat poliţia într-un comunicat.

La momentul fabricării lor, aceste cutii de carton erau impregnate cu cocaină încât cele două materiale nu mai puteau fi distinse unul de celălalt. Odată ajuns în Europa, drogul era recuperat în "laboratoarele (reţelei) prin procese chimice complexe".

În ianuarie, o tonă de cocaină a fost confiscată în Bulgaria, ascunsă în peste 6.600 de cutii de carton ale unui transport de lămâi verzi şi ananas, care a sosit în Grecia venind din Columbia.

În imaginile furnizate de poliţie, se vede cum cartonul este transformat de o maşină în pastă de hârtie, de unde era apoi extras drogul ce fusese amestecat.

18 persoane au fost arestate în Spania, Columbia, Olanda şi Bulgaria



Fostul fotbalist columbian de la Real Madrid Edwin Congo a fost arestat de asemenea în cadrul acestei operaţiuni şi apoi eliberat după ce a fost interogat.

"Sunt nevinovat, nu am absolut nimic de-a face cu vânzarea, fabricarea sau orice are legătură cu cocaina", a asigurat el la canalul spaniol de televiziune La Sexta. El a recunoscut în schimb că a făcut comerţ cu smaralde cu unele dintre persoanele implicate în reţeaua de trafic de droguri.

Operaţiunea, desfăşurată în coordonare cu poliţiile columbiană, bulgară şi olandeză, a condus de asemenea la confiscarea în Olanda a "1.200 de kilograme de carton presat şi peste 1.000 de litri de substanţe chimice necesare extragerii cocainei", a adăugat poliţia într-un comunicat, titrează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel