Spania. Concubină SECHESTRATĂ, român REȚINUT

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Un cetăţean român din localitatea timişeană Margina a fost reţinut de autorităţile din Spania, cu sprijinul Poliţiei Timiş, pentru lipsire de libertate comisă pe teritoriul Spaniei asupra concubinei sale românce, din Lugoj, care este cu 15 ani mai în vârstă decât el.

Serviciul de Investigaţii Criminale Timiş a fost sesizat cu privire la un caz de lipsire de libertate comis pe teritoriul Spaniei, victima fiind o româncă, în vârstă de 51 de ani, care era abuzată fizic şi ţinută într-un apartament dintr-un sat de lângă Valencia, sub supravegherea permanentă a concubinului său, informează un comunicat al poliţiei Timiş remis, joi.

Telefonul şi site-ul de socializare ale persoanei vătămate erau controlate de către autor, care posta periodic fotografii pentru transmiterea unei stări de bine a celor doi. Reuşind să aibă acces la telefon în data de 27 august, victima i-a expediat mai multe mesaje fiului ei, povestindu-i situaţia reală şi rugându-l să se adreseze autorităţilor din România.

Astfel, Serviciul de Investigaţii Criminale Timiş, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, al Biroului Ataşatului de Afaceri Interne din Spania şi al Gardei Civile din Spania, în aceeaşi zi a localizat persoana vătămată, aceasta fiind găsită împreună cu bănuitul, în vârstă de 36 de ani.

Suspectul a fost reţinut pe teritoriul Spaniei, fiind obţinut împotriva acestuia şi un ordin de restricţie, precizează sursa menţionată.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel