SPANIA: Copil ROMÂN ORFAN, vândut ca SCLAV unor conaționali. Alți CINCI români erau SILIȚI să trăiască în MIZERIE și nelegiuire

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un tănăr român rămas orfan, a fost vândut în România unor conaționali din Spania. Ajuns aici pentru a munci, băiatul a fost transformat în sclav, alături de alți 5 români, călăii lor obligându-i nu doar la munci grele, ci și la fapte ilicite.

Un băiat român, rămas orfan, a fost vândut unor conaționali din Spania pentru suma de 2.000 de euro. Aici, tânărul era supus la munci grele, fără a i se da niciun fel de plată, asigurându-i-se doar un acoperiș dărăpănat deasupra capului și fiind obligat să fure și să cerșească pentru a  supraviețui.

După ce a scăpat din mâinile celor patru români care îl țineau ca sclav, a alertat forțele de ordine spaniole, care au depistat că tânărul nu era singurul exploatat de grupul de români.

Băiatul orfan, după ce a reușit să scape de sub jugul exploatatorilor, a mers la poliție și le-a povestit tot coșmarul prin care a fost obligat să treacă. El le-a spus oamenilor legii că cineva din România îi găsise de lucru în Spania, unde i-ar fi fost mult mai bine. Mai mult, acesta îi cumpărase chiar și biletul de autobuz către Murcia, Spania.

Mai târziu a aflat că această persoană de fapt îl vânduse unor alți români din Spania contra sumei de 2.000 de euro, pentru ca acesta să-l exploateze după bunul plac.


Români obligați de conaționali să fure și să cerșească

Odată ajuns în Spania, băiatului i s-au luat toate actele. Persoana care l-a cumpărat l-a așteptat la autogară și, după ce l-a urcat într-o autoutilitară fără geamuri, l-a dus într-o zonă depopulată, unde a fost adăpostit într-o casă abandonată dărăpănată. Aici mai erau alți cinci cetățeni români, care își duceau traiul la limita subzistenței.

Cu toții erau obligați acum să lucreze pentru „binefăcătorii“ români, care încasau banii pentru munca lor, iar lor nu li se dădea niciun șfanț.  Erau duși la muncă în Jumilla pentru a tăia lemne pentru foc timp de zece ore pe zi.

Iar șirul ororilor nu se oprește aici. Exploatatorii români îi obligau apoi să cerșească. După ce erau luați din câmp, erau lăsați la ușile unor supermarketuri pentru a practica cerșetoria, fiind atent urmăriți.

Victimele au fost, de asemenea, obligate să  comită jafuri în așezăminte nelocuite, de unde trebuiau să scoată toate materialele metalice posibile din construcții, pe care ulterior banda de exploatatori le vindea la fier vechi.

În urma dezvăluirilor făcute de tânărul orfan român, poliția națională din Spania a descins la adresa unde românii erau obligați să supraviețuiască și au depistat doi copii între 7 și 8 ani, amândoi fără școlarizare și care trăiesc în condiții precare de locuință și sănătate. Micuții fuseseră forțați să nu părăsească locuința. Această situație a fost preluată de Serviciul Mobil de Urgență și Asistență Socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel