Spania. Cum poate fi obținut “informe de vida laboral” și care este importanța acestui document?

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Spania. Cum poate fi obținut  informe de vida laboral  și care este importanța acestui document
Spania. Cum poate fi obținut informe de vida laboral și care este importanța acestui document

Ambasada României în Spania explică, pe facebook, cum poate fi obținut “informe de vida laboral” și care este importanța acestui document.

Multe persoane obișnuiesc să consulte informațiile privind “vida laboral”, echivalent al cărții de muncă, (perioadele lucrate și cotizate în Spania, precum și tipul de contract), doar când aceste informații trebuie valorificate de către sistemul de securitate socială pentru stabilirea unor drepturi.

"Totuși, este bine ca aceste date să fie consultate periodic, pentru a se depista eventuale neconcordanțe: înregistrarea contractului cu jumătate de normă, în loc de normă întreagă, număr de ore lucrate, modul de cotizare etc. Corectitudinea informațiilor este importantă, deoarece determină accesul la prestații și ajutoare pentru șomaj și stabilirea perioadei de acordare a acestora, precum și dreptul la pensie" au transmis reprezentatții misiunii dilomatice.

Pentru a obține “informe de vida laboral” trebuie accesat portalul ‘Import@ss’ de pe site-ul INSS (https://portal.seg-social.gob.es/.../importass/importass). Apoi trebuie selecționată opțiunea “Vida laboral e informes” și selectat documentul “Informe de tu vida laboral”, pentru a cărui obținere pot fi utilizate:

- Sistemul Cl@ve (cod PIN temporar sau permanent);

- SMS (la numărul de telefon înregistrat în baza de date a INSS);

- Documentul național de identitate electronic (permite identificarea digitală și semnătura electronică).

Există, de asemenea, opțiunea solicitării trimiterii unui “informe de vida laboral” la domiciliu, accesând secțiunea “Recibir informe en mi domicilio” a portalului ‘Import@ss’(https://portal.seg-social.gob.es/.../enviovidalaboraldomi...).

Indiferent de alegerea dv., serviciul este gratuit. Dacă observați că există neconcordanțe față de datele corecte și situația reală, trebuie prezentată online sau la un birou teritorial al INSS o reclamație, însoțită de toate informațiile și documentele care să o justifice și să permită modificarea datelor (https://www.seg-social.es/.../wss/internet/SugerenciasQuejas).

-------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel