Spania. Familie de români acuzată de furturi de milioane de euro. Aveau în țară averi impresionante: Bolizi de lux și vile confiscate

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

42 de români printre care și trei minori, membrii ai aceleiași familii, au fost arestați în Spania pentru presupusa lor apartenență la o organizație specializată în tâlhărie și jaf violent, folosind așa-numita metodă de furt „îmbrățișare afectuoasă“.

Dintre cei 42 de români, 38 au fost ridicați de pe teritoriul Spaniei, 3 din România și unul din Portugalia. Din această grupare fac parte și trei minori, care au fost „învățați“ de membrii mai vârstnici ai familie cu aceste deprinderi.

Potrivit Poliției Naționale spaniole, persoanele sunt suspectate că atacau victime în vârstă din toată Spania, fără a ezita să folosească violența pentru a le smulge bijuteriile, și ulterior ar fi spălat banii obținuți în țara de origine, România. Ancheta, inițiată la Malaga, provincia în care au comis peste 100 de furturi, a dezvăluit că membrii acestui grup făceau parte din aceeași familie, „același clan“,  și au provocat daune economice de peste un milion de euro, potrivit La Vanguardia.

În cele 12 descinderi făcute în Spania și în România, agenții au reușit să recupereze 66 de ceasuri de lux, 264 de bijuterii, 41.000 de euro în numerar, 92 de telefoane mobile, diverse arme de foc și 10 vehicule high-end, printre altele. Pe de altă parte, anchetatorii au confiscat și 335 de vehicule de ultimă generație în Spania și 20 în România, 10 proprietăți imobiliare (conace de lux) și numeroase conturi bancare și active financiare.

O victimă a rămas fără un deget, alta fără un ochi

 

În urma descinderilor efectuate, agenții au inventariat 66 de ceasuri de lux, 264 de bijuterii și diverse efecte pentru manipularea ceasurilor, trei cântare de precizie și diverse instrumente de precizie pentru bijuterii și pentru ștergerea numerelor de serie.  

Ținând cont că valoarea medie a obiectelor furate este de aproximativ 10.000 de euro - deși există ceasuri inventariate care pot costa între 30.000 și 45.000 de euro - daunele cauzate de această organizație sunt de peste 1.000.000 euro, fără a ține cont de valoarea sentimentală a bijuteriilor, potrivit El Pais.

Mai mult, românii specializați în așa-numita metodă de furt  îmbrățișare afectuoasă, în care agresorul îmbrățișează sau  mângâie victima urmărind doar să smulgă ceasuri sau bijuterii, nu ezitau să folosească violența dacă victima opunea rezistență. De fapt, o victimă a pierdut falanga unui deget și a alta și-a pierdut vederea unui ochi după un pumn, potrivit heraldo.es.

Din Malaga direct în conacele de lux din Țăndărei

 

Ancheta a început la Malaga în noiembrie 2018, iar primele investigații au arătat că banda activează de mult timp, căci niciunul dintre membrii săi nu este cunoscut cu vreo activitate de muncă, în timp ce nivelul lor de cumpărare și de viață era unul foarte ridicat, potrivit La Opinion de Malaga.

(w670)

Un alt aspect care a caracterizat grupul a fost caracterul său itinerant, în continuă mișcare pe teritoriul național. Cei anchetați au stat patru sau cinci zile într-o casă din zona rurală, dar călătoreau zilnic pe o rază de 100 de kilometri pentru a comite furturile. Imediat după aceea se întorceau în casă cu pradă, schimbând zona și locuințele în mod constant. Se bazau pe o flotă considerabilă de mașini de lux, care însă nu erau înmatriculate pe numele lor.

De altfel, bunurile generate în urma acestor furturi erau ascunse de adevărații beneficiari pentru a evita confiscarea lor. Liderii grupării au fost identificați în orașul Țăndărei (județul Ialomița), unde au trimis ceasuri și bijuterii furate sau banii obținuți din vânzarea lor.

„Experiență vastă“ în România, Italia, Germania, Belgia, Regatul Unit și Franța

 

 Mulțumită cooperării internaționale, polițiștii spanioli identificat fapte similare ale grupării comise pe întreg teritoriul european, confirmându-și prezența în țări precum România, Italia, Germania, Belgia, Regatul Unit și Franța. Având în vedere natura transnațională și itinerantă a organizației, autoritățile din Spania și România au creat o echipă comună de cercetare (ECI).

În urmă cu două săptămâni, procurorii DIICOT din Slobozia, împreună cu polițiști din Spania, au desfășurat 7 percheziții domiciliare pe raza orașului Țăndărei. În urma descinderilor, pentru doi suspecți autoritățile române au întreprins demersuri în vederea extrădării în Spania. De asemenea, anchetatorii au sechestrat mașinile de lux pe care suspecții le-ar fi achiziționat în urma vânzării bunurilor pe care le furau.

Operațiunea extinsă a permis arestarea a 42 de persoane, dintre care nouă au fost plasate în arest preventiv, în Spania. totodată, o persoană a fost arestată pe aeroportul din orașul portughez Faro, când  intenționa să fugă cu un zbor spre Regatul Unit. În plus, trei dintre deținuți sunt minori, doi dintre ei fiind transferați într-un centru de reeducare a minorilor, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Naționale spaniole.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel