Spania: Focar de COVID-19 la spitalul din Bilbao, care testează toţi cei 4.500 de angajaţi

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un spital din Bilbao a anunţat miercuri că cei 4.500 de angajaţi ai săi vor fi testaţi pentru depistarea noului coronavirus, după decesul unui pacient infectat cu SARS-CoV-2 şi descoperirea a 25 de cazuri în incinta sa, relatează AFP.

Focarul de contagiune a fost detectat în acest spital public în contextul în care regiunea Ţării Bascilor a trecut luni la a treia fază de ieşire din izolare, care permite aproape toate activităţile.

„Vom testa întreg personalul spitalului, de circa 4.500 de oameni”, a anunţat directorul centrului spitalicesc universitar Basurto din Bilbao, Eduardo Maiz, în cadrul unei conferinţe de presă.

Spitalul a anunţat marţi, pe contul său de Twitter, că limitează numărul de vizite „pentru a evita posibile infectări cu COVID-19”.

 

Spitalul nu are în prezent decât cinci pacienţi



Până în prezent, 25 de persoane - pacienţi, personal şi vizitatori - au fost declarate contaminate, din cele peste 400 testate în spital.

Una dintre ele, care suferea de patologii preexistente, a murit la spital, a precizat directorul.

Spitalul nu are în prezent decât cinci pacienţi pe care îi tratează pentru COVID-19.

Ţara Bascilor este cea de a cincea regiune din Spania cea mai îndoliată de coronavirus: 1.424 de decese potrivit bilanţului oficial al Ministerului Sănătăţii şi 1.580 potrivit situaţiei contabilizate de regiune, care susţine că a înregistrat marţi trei noi decese.

În întreaga Spanie, numărul de cazuri confirmate de coronavirus prin teste PCR se ridica miercuri 242.280. Bilanţul morţilor de coronavirus a rămas blocat la 27.136 de duminică, până când regiunile îşi revizuiesc ultimele cifre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel