Spania. Insula La Palma, zguduită de 42 de cutremure într-o singură zi. Vulcanul continuă să erupă

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Vulcanul din La Palma continuă să facă ravagii
Vulcanul din La Palma continuă să facă ravagii

Vulcanul Cumbre Vieja continuă să erupa, insula spaniolă La Palma fiind zguduită de 42 de cutremure. 

O încetare a erupţiei vulcanului Cumbre Vieja care a provocat haos pe insula spaniolă La Palma de aproximativ o lună nu se întrevede în viitorul apropiat, a declarat duminică preşedintele Insulelor Canare, Angel Victor Torres, relatează Reuters.

Duminică au avut loc 42 de mişcări telurice pe insulă, dintre care cea mai mare a avut magnitudinea de 4,3, a anunţat Institutul Geografic Naţional din Spania.

"Nu există niciun semn că sfârşitul erupţiei este iminent, chiar dacă aceasta este cea mai mare dorinţă a tuturor", a declarat Angel Victor Torres la o conferinţă, în Valencia, a Partidului Socialist, citând oameni de ştiinţă.

Fluxurile de lavă au distrus peste 742 de hectare de pământ şi aproape 2.000 de clădiri din La Palma, de când vulcanul a început să erupă pe 19 septembrie.

Aproape 7.000 de persoane au fost evacuate din casele lor de pe insula La Palma, unde trăiesc aproximativ 83.000 de locuitori şi care face parte din arhipelagul Insulelor Canare.

Circa jumătate din toate zborurile către insulă - 22 din 38 - au fost anulate duminică, a anunţat operatorul aeroportuar spaniol AENA, însă aeroportul rămâne deschis.

Concentrație mare de gaze toxice

 

Marea din jurul insulei La Palma fierbe sub presiunea lavei care pătrunde în apă. Pompierii măsoară concentrația de gaze toxice din norul de fum care se degajă după răcirea magmei și au creat o zonă de protecție pe o rază de câțiva kilometri în jurul erupției.

Populația din zona de coastă pe unde lava se revarsă în mare a fost evacuată. Specialiștii măsoară calitatea aerului din oră în oră.

Unele rezultate au arătat că a fost atinsă limita maximă admisă în ceea ce privește concentrația de gaze toxice.

Fran Torres, coordonatorul Serviciului de Pompieri: "În acest moment, am observat o creștere a rocilor piroclastice aruncate de vulcan în câteva zone unde echipele de pompieri sunt prezente. De aceea, am extins aria de siguranță, astfel încât nicio persoană neautorizată sau forțele de securitate din zonă să nu fie în pericol", potrivit Știrile TVR.

După mai bine de 3 săptămâni erupția este la fel de puternică.

Numărul clădirilor distruse a ajuns la o mie, iar alte 1.200 sunt în pericol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel