Negocierile sunt deschise cu fiecare dintre formaţiunile parlamentare, chiar şi cu Junts, partidul separatiştilor catalani, aparent de neconceput pentru conservatori
Votul de învestitură va fi pe 26 septembrie, iar lui Alberto Feijoo îi lipsesc cinci. Agenda acestuia este foarte încărcată în aceste momente, pentru că are stabilite întâlniri cu reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare. Printre acestea sunt două care provoacă multe nedumeriri.
Prima este cea cu liderul socialiştilor, actualul premier Pedro Sanchez. Invitaţia a fost făcută împreună cu cea pentru celelalte partide. Răspunsul liderului popular a fost la întrebarea dacă toate înseamnă inclusiv PSOE şi a fost afirmativ. Aşteptat sau nu, socialiştii au răspuns imediat la fel, astfel că urmează o întâlnire rară până acum între cei doi adversari.
Editorialiştii cotidianelor din Madrid spun că va avea în mod evident o valoare de confruntare electorală, chiar dacă electorii sunt liderii celorlalte partide. Oricum ar fi, amândoi ar putea avea de câştigat dacă vor fi să speculeze slăbiciunile adversarului.
Feijoo, negocieri intense privind constituirea unei majorităţi parlamentare în Spania
A doua este cu liderii Junts, separatiştii catalani, titrează Rador.
Deocamdată, voturile acestora merg către Pedro Sanchez, însă Alberto Feijoo spune că poate oferi acestora lucruri "în limita constituţiei", o frază pe care a spus-o chiar şi Pedro Sanchez. Problema pe care o văd aceeaşi editorialişti este riscul pierderii voturilor Vox, partidul de extremă dreapta şi aliat apriori al popularilor. Ei au declarată toleranţă zero pentru orice partid care ar vrea ca un teritoriu spaniol să se desprindă de ţară.
Deocamdată, cea mai puternică carte pare că are Partidul Naţional Basc, unul dintre cele două care reprezintă dorinţa de independenţă a teritoriului din nordul Spaniei. Aceştia au şase voturi şi liderul lor a declarat că încă nu a decis pe cine susţine. Doctrina sa, în afară de cea etnică, este de centru-dreapta, deci Alberto Feijoo speră ca această latură comună să conteze.
Pe de altă parte, aceeaşi agendă încărcată o are şi Pedro Sanchez, oficial şi neoficial, are întâlniri cu aceeaşi lideri ai partidelor parlamentare şi el are nevoie de siguranţa că va menţine voturile promise înainte de consultările de la Palatul Regal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News