Spania. O cunoscută PLAJĂ plină cu turiști, EVACUATĂ. O BOMBĂ, descoperită în mare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O cunoscută plajă din Barcelona a fost evacuată duminică, după ce un poliţist aflat în afara orelor de serviciu a descoperit în mare un dispozitiv exploziv despre care se crede că ar fi o bombă ce datează din timpul Războiului Civil din Spania.

Dispozitivul neexplodat, ce are o lungime de 1,1 metri şi un diametru de 80 de centimetri, a fost găsit duminică dimineaţă de un ofiţer de poliţie aflat în vacanţă, potrivit cotidianului La Vanguardia.

Bomba se afla la 25 de metri de plaja Sant Sebastia din Barcelona, la o adâncime de trei metri, a precizat consiliul municipal într-un comunicat de presă.

Echipe de genişti vor încerca să dezamorseze dispozitivul în cursul dimineţii de luni, a anunţat Albert Batlle, primarul-adjunct al oraşului, însărcinat cu probleme de securitate şi siguranţă publică.

Potrivit spuselor sale, geniştii spanioli vor încerca să identifice originea dispozitivului cu un grad mai mare de precizie. Până atunci, celebra plajă Sant Sebastia va rămâne închisă.

Războiul Civil din Spania a avut loc între anii 1936 şi 1939.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel